Americanul a condus un Ferrari Spider în zona pietonală din centrul istoric al orașului Florența. Mașina înmatriculată în Elveția a traversat piața care este în mod normal plină de turiști. În apropiere se află Galeria Uffizi, care găzduiește unele dintre cele mai faimoase opere de artă din Italia.
Șoferul a fost amendat de poliție cu 470 de euro, după ce verificările au arătat că nu avea actele necesare pentru a conduce în Italia.
„Verificările au arătat că șoferul în vârstă de 43 de ani avea un permis de conducere american care nu era conform cu convențiile internaționale și nu avea permis de conducere internațional sau traducere oficială. A fost întocmit un proces-verbal pentru că a parcat în zona pietonală, pentru că a condus pe sens invers și pentru că avea permis străin neconform, amenda a fost în total de 470 de euro, pe care a plătit-o direct agenților", se arată într-un comunicat al municipalității din Florența.
(sursa: Mediafax)