x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucigaşul handbalistului Marian Cozma se destăinuie: “N-ar fi contat dacă ştiam cine e!”

Ucigaşul handbalistului Marian Cozma se destăinuie: “N-ar fi contat dacă ştiam cine e!”

de Istvan Deak    |    08 Apr 2014   •   19:47
Ucigaşul handbalistului Marian Cozma se destăinuie: “N-ar fi contat dacă ştiam cine e!”

Au trecut mai bine de cinci ani de când handbalistul român Marian Cozma, alintat de cunoscuţi “Păsărilă”, a fost înjunghiat mortal, în dimineaţa zilei de 8 februarie 2009, în localul Patriota din Veszprem, Ungaria, în timp ce petrecea, în linişte, împreună cu colegii de echipă.

O perioadă prea scurtă pentru unul dintre ucigaşii săi ca să îşi asume responsabilitatea morală şi să regrete faptele sale. Nemeth Gyozo este încarcerat de cinci ani la închisoarea de maximă siguranţă din Sopron. El a declanşat altercaţia din acea noapte, el l-a lovit primul pe Cozma, el l-a înjunghiat pe Ivan Pesic, şi tot el este autorul moral al uciderii lui Marian Cozma. Din cauza sa, Ivan Pesic a pierdut un rinichi şi n-a mai devenit jucătorul care încânta publicul din Veszprem. Tot din cauza sa, Zarko Sesum s-a luptat săptămâni întregi pe un pat de spital ca să îşi salveze un ochi.

Anturajul
În apărarea sa, Nemeth Gyozo invocă anturajul care l-a stricat. “Anii de delincvenţă au început încă din şcoală. Atunci nu mă gândeam că greşesc cu ceva. Îl ameninţam pe colegul de bancă că, dacă nu îmi atunce dulciuri, o să îl bat. Eram un tip mic, dar lumea îmi ştia de frică. Acum am învăţat să respect valorile vieţii. Înainte eram dependent de anturaj. Eram orientat doar spre interes. Chiar dacă eram nevinovat, am făcut parte dintr-un anturaj de infractori şi făceam tot posibilul să corespund. Ce s-a întâmplat în acea noapte nu se încadrează aici în totalitate, chiar dacă rechizitoriul susţine altceva. Noi eram 30 de inşi fiindcă sărbătoream ziua de naştere a unui prieten la localul Patriota, însă doar patru am coborât în discoteca de la subsol”, îşi aminteşte Nemeth pentru Bors.

“S-a uitat urat”
Motivul altercaţiei cu Cozma este pe cât de absurd pe atât de elocvent pentru caracterul oamenilor de acest tip. “Noi nu ne-am dus la local să ne batem cu cine ne iese în cale. Din senin s-a iscat o altercaţie. Dintr-un nimic, dintr-o prostie, m-am luat la bătaie cu Cozma, fiindcă s-a uitat urât.  Nu ar fi contat dacă aş fi ştiut că sunt handbaliştii de la Veszprem. În acel moment eu nu am realizat că în faţa mea stă un sportiv şi are şi prieteni. Am ajuns într-un contact vizual, din care a rezultat o agresiune. Eu eram beat, el era beat. Acestea sunt certitudinile. Am crezut că o să îl împing, apoi se va isca ceva. El m-a prins şi a început să mă lovească. Pesic i-a spart capul lui Raffael Sandor cu o sticlă de bere. Raffael era pe jos şi îi curgea sânge din cap. Apoi am ajuns şi eu pe jos. Aşa s-a întâmplat. Apoi a scos Raffael cuţitul. Am văzut la un moment dat că cineva e pe jos, dar nu ştiam că e mort. A fost o mare nebunie. A doua zi am auzit la radio că a murit Cozma şi mi-am dat seama că am participat la o crimă. Ştiam că nu am avut nici o legătură cu moartea sa, dar am fost acolo. Sentinţa definitivă subliniază că nu eu l-am omorât pe Cozma”, încearcă să se apere Nemeth.

Întrebat de ce a plecat de la locul faptei, el a răspuns: “Dacă eram un om treaz, atunci sigur m-aş fi dus să îl ajut, să îl întreb ce îl doare. Dar eram într-o altă lume. Acolo nu există să te culci la pământ în timpul unei bătăi. Şi eu am fost de multe ori la spital după astfel de altercaţii. Când cineva îmi aude numele, se gândeşte imediat că eu sunt ucigaşul lui Cozma, asta nu o să pot să şterg niciodată, dar vă asigur de bunele mele intenţii în ceea ce-l priveşte pe Ivan Pesic. Aş fi vrut să mă uit în ochii lui, să îmi cer scuze şi să îi ofer rinichiul meu pentru cel pierdut de el. Mi-aş dori să aflu cum se simte, cum trăieşte acum şi dacă a reuşit să îşi revină complet”.

Ar putea fi eliberat peste 8 ani

Condamnat la 18 ani de închisoare, Nemeth ar putea fi eliberat condiţionat în 2022. “Peste opt ani aş putea fi un om liber. Deja stau de cinci ani aici. Pot să spun că sunt un deţinut model. Citesc în fiecare zi. Încerc să mă redescopăr. Realitatea este că am făcut ce am făcut şi trebuie să accept asta, dar rămân la părerea că pedeapsa dictată este mult prea severă. Pe teritoriul Ungariei nu cred că mai există un om condamnat la 18 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Aceasta este încadrarea, deşi eu niciodată nu am vrut să îl omor pe acel om. În acele momente, nici un om nu este lucid. Nu îi trece prin cap că adversarul lui poate deceda. Eu sunt convins că nu mă pot schimba complet. Răul va continua să existe în mine, cred că aşa m-am născut, cu o genă greşită. În acest moment consider că pot să îmi ţin în frâu pornirile. Înainte nici nu îmi doream asta. Din contră, îmi doream să fiu tot timpul violent. Din septembrie o să încep şcoala. Vreau să obţin diploma de bacalaureat. Am început deja să scriu o carte autobiografică, o imagine de ansamblu asupra celor întâmplate în acea noapte”.

Eroare genetică
Chiar şi aşa, Nemeth Gyozo nu vrea să se schimbe. “Nu pot să mă schimb, fiindcă nu vreau să fiu pe placul nimănui. Şocul cel mare a venit când instanţa de la Veszprem m-a condamnat la închisoare pe viaţă. Gata. Era sfârşitul pentru mine. Nu mai exista viaţă. Nu m-am gândit la sinucidere, ci am acceptat că asta poate fi viaţa mea. M-a liniştit gândul că voi ispăşi 30 de ani şi apoi voi muri în libertate. Pentru acei 2-3 ani, merită să continui lupta”.
În încheiere, el rămâne cu convingerea că nu a avut nici o legătură cu moartea lui Marian Cozma. “Subliniez că nu am avut nici o legătură cu moartea lui. Simt o anumită responsabilitate în sensul că, dacă nu l-aş fi împins în acel moment, atunci el încă ar fi în viaţă…”.

×