x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina acuză Rusia că a deportat peste 2.000 de copii din Donețk și Luhansk

Ucraina acuză Rusia că a deportat peste 2.000 de copii din Donețk și Luhansk

22 Mar 2022   •   12:26
Ucraina acuză Rusia că a deportat peste 2.000 de copii din Donețk și Luhansk
Sursa foto: Hepta

Forțele ruse au deportat cu forța 2.389 de copii din Donețk și Luhansk din Ucraina, a anunțat luni Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat citat de CNN.

"Astfel de acțiuni reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional, în special a dreptului umanitar internațional", se arată în declarație.

Ministerul rus al Apărării a declarat duminică că 16.434 de persoane, inclusiv 2.389 de copii, au fost evacuate cu o zi mai devreme. Evacuările au avut loc în diferite locuri, inclusiv în Republica Populară Donețk și în Republica Populară Luhansk, susținute de Rusia, iar oamenii au plecat de bunăvoie, potrivit ministerului.

UNICEF a comentat marți aceste ultime rapoarte și și-a exprimat îngrijorarea, deși a precizat că nu a putut să le verifice în mod independent.

"Răpirea copiilor pe timp de război este una dintre cele șase încălcări grave împotriva copiilor în timpul conflictelor și este interzisă de dreptul umanitar internațional", a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder.

(sursa: Mediafax)

×