x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina contraatacă forțele rusești în estul țării

Ucraina contraatacă forțele rusești în estul țării

16 Mai 2022   •   10:11
Ucraina contraatacă forțele rusești în estul țării
Sursa foto: Hepta

Ucraina a contraatacat luni forțele rusești pe frontul de est, fiind raportate lupte în apropierea celui de-al doilea oraș ca mărime, Harkov, după ce agențiile militare occidentale au declarat că ofensiva Moscovei în regiunea Donbas a stagnat.

Consilierul ministrului ucrainean de interne, Vadym Denisenko, a declarat în comentarii televizate că luptele din apropierea Harkovului reprezintă "contraofensiva noastră", potrivit Reuters.

Guvernatorul regiunii Luhansk din Donbas, Serhiy Gaidai, a declarat că situația "rămâne dificilă", forțele rusești încercând să captureze orașul Sieverodonetsk.

El a declarat că liderii Republicii Populare Lugansk, teritoriul din Luhansk controlat de separatiștii susținuți de Rusia, au declarat o mobilizare generală: „fie lupți, fie ești împușcat, nu există altă opțiune".

În sud, luptele au făcut ravagii în jurul orașului Kherson, iar rachete rusești au lovit zone rezidențiale din Nicolaev, a anunțat biroul prezidențial de la Kiev.

Reuters nu a putut verifica aceste informații.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat duminică că ofensiva Rusiei în Donbas a stagnat și că Ucraina ar putea câștiga războiul, un rezultat pe care puțini analiști militari l-au prevăzut atunci când Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie.

De atunci, trupele rusești au suferit pierderi grele, dar au făcut praf orașe și localități, ucigând mii de oameni și trimițând peste șase milioane de refugiați care au fugit în țările vecine. Rusia neagă că ar fi vizat civili.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ucraina