x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE cere Rusiei să ia măsuri imediate pentru a respecta INF

UE cere Rusiei să ia măsuri imediate pentru a respecta INF

14 Iul 2019   •   19:30
UE cere Rusiei să ia măsuri imediate pentru a respecta INF

Uniunea Europeană a cerut duminică Rusiei să ia măsuri imediate pentru a asigura respectarea tratatului privind forţele nucleare intermediare, INF, care a restricţionat utilizarea rachetelor cu rază medie de acţiune încă de pe vremea Uniunii Sovietice şi din care Rusia şi-a suspendat oficial participarea la începutul lunii iulie, informează AFP.

"Suntem profund îngrijoraţi de evoluţia situaţiei referitoare la tratatul INF, care ar putea înceta la 2 august 2019", a declarat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, într-un comunicat în numele UE.

Tratatul INF, semnat de SUA si URSS în 1987, a interzis rachetele cu lansare de la sol capabile să transporte focoase nucleare pe o distanţă între 500 şi 5.500 de kilometri.

Tratatul INF a fost denunţat de preşedintele american Donald Trump pe 1 februarie, apoi de Moscova a doua zi, cele două tari acuzându-se reciproc de încălcarea lui.

În virtutea decretului care a intrat în vigoare de la semnarea sa, Rusia nu se mai conformează prevederilor tratatului. Decizia anunţată în februarie de Rusia a fost aprobată în iunie de parlamentul rus.

SUA au anunţat anterior că îşi vor suspenda participarea la tratat în baza unor acuzaţii potrivit cărora Rusia a încălcat acordul, dezvoltând o racheta capabilă să opereze în raza de acţiune interzisă de tratat.

Semnarea tratatului INF în timpul Războiului Rece a pus capăt crizei declanşate de desfăşurarea în Europa a rachetelor sovietice SS-20 cu focoase nucleare. Suspendarea sa a provocat temeri privind o nouă cursă a înarmărilor între Moscova şi Washington.

Viitorul tratatului START de reducere a arsenalelor nucleare strategice, care expiră în februarie 2021, este de asemenea sub semnul întrebării.

În lipsa unei schimbări, retragerea celor două ţări din INF va provoca încetarea la 2 august a acestui acord bilateral.

"Următoarele zile reprezintă ultima ocazie pentru dialog şi pentru a lua măsurile necesare pentru a păstra această componentă importantă a arhitecturii de securitate europeană", a mai spus Mogherini.

Şefa diplomaţiei europene a cerut Rusiei "să răspundă eficient gravelor preocupări" pe tema "dezvoltării, simulărilor în zbor şi desfăşurării sistemului de rachete 9M729, precum şi gravelor preocupări pe care le suscită nerespectarea tratatului INF".

"Măsuri substanţiale şi transparente trebuie luate imediat pentru a asigura respectarea integrală şi verificabilă a dispoziţiilor" textului, a mai declarat Mogherini, potrivit comunicatului citat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: uniunea europeana Rusia