x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE vrea cooperare strânsă cu Turcia, dar fără integrare

UE vrea cooperare strânsă cu Turcia, dar fără integrare

de Redacția Jurnalul    |    21 Iul 2023   •   09:15
UE vrea cooperare strânsă cu Turcia, dar fără integrare
Sursa foto: Hepta

Miniştrii de Externe din statele Uniunii Europene au semnalat, joi, disponibilitatea de cooperare în sensul intensificării relaţiilor cu Turcia, opunând însă rezistenţă presiunilor privind integrarea exercitate de Administraţia de la Ankara, notează agenţia Bloomberg.

"Suntem convinşi că există un interes reciproc pentru dezvoltarea unei relaţii puternice între Turcia şi Uniunea Europeană, iar reducerea tensiunilor în estul Mării Mediterane ar fi în beneficiul stabilităţii şi securităţii întregii regiuni", a declarat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, după o reuniune desfăşurată la Bruxelles.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cere de mult timp Uniunii Europene să actualizeze şi să extindă acordul privind Uniunea Vamală, precum şi să elimine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii turci, în contexul în care pledează pentru intensificarea relaţiilor comerciale. Discuţiile privind liberalizarea vizelor sunt în curs, iar Ankara ar vrea, iniţial, măcar eliminarea vizelor pentru oameni de afaceri şi studenţi.

Josep Borrell a notat că Turcia a semnalat intenţia de a permite aderarea Suediei la NATO, în contextul în care Erdogan păruse să condiţioneze această decizie de avansarea ambiţiilor de integrare europeană ale Ankarei. Cu toate acestea, aderarea Turciei la UE nu este încă un subiect de negocieri, pe fondul preocupărilor privind respectarea normelor statului de drept şi a drepturilor omului.

Josep Borrell a subliniat că rezolvarea tensiunilor privind Insula Cipru va fi un element central pentru "relansarea" relaţiilor cu Turcia. A adăugat că vor fi esenţiale şi drepturile fundamentale prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Insula Cipru este divizată din 1974, partea de nord fiind sub controlul Turciei.

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat că tema relaţiilor cu Turcia a fost introdusă pe agenda reuniunii miniştrilor de Externe din UE la solicitarea Berlinului. "Mai ales după alegeri, este important să reflectăm asupra modului de a continua cooperarea cu un stat vecin cu care nu sunt întotdeauna relaţii facile, dar care este un interlocutor global important în vecinătatea noastră directă", a afirmat Baerbock.

Însă perspectivele integrării Turciei în Uniunea Europeană rămân îndepărtate. "Atât timp cât ne confruntăm cu situaţiile unor persoane care au luptat pentru drepturile omului, iar acum sunt arestate în Turcia, nu vom putea să avansăm deloc", a declarat Jean Asselborn, ministrul de Externe din Luxemburg.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: uniunea europeana turcia cooperare