x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE îşi întăreşte prezenţa diplomatică în Golf printr-o reprezentanţă în Kuweit

UE îşi întăreşte prezenţa diplomatică în Golf printr-o reprezentanţă în Kuweit

14 Iul 2019   •   18:50
UE îşi întăreşte prezenţa diplomatică în Golf printr-o reprezentanţă în Kuweit

Uniunea Europeană (UE) a deschis duminică o reprezentanţă diplomatică în Kuweit, a treia sa reprezentanţă în regiunea Golfului, întărindu-şi astfel prezenţa într-un moment de puternice tensiuni în Orientul Mijlociu (OM), informează AFP.

"În aceste vremuri de tensiuni internaţionale şi regionale, Kuweitul este o voce înţeleaptă şi o forţă de pace, ceea ce face din el partenerul nostru natural", a subliniat şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, la învestirea noii delegaţii a UE în Kuweit.

Aceasta este a treia delegaţie a UE într-o ţară din Golf, după cele din Riad, în 2004, şi Abou Dhabi, în 2013.

"Acesta este un mesaj pentru toată regiunea: UE îşi sporeşte prezenţa şi angajamentul în Orientul Mijlociu", a subliniat Mogherini în timpul ceremoniei, în prezenţa omologului său kuweitian, şeicul Sabah al-Khaled Al-Sabah. "Ceea ce se întâmplă în Golf este important pentru Europa şi ceea ce se întâmplă în Europa este important pentru Golf", a pledat ea.

Regiunea Golfului este scena mai multor crize care ameninţe să derapeze din cauza riscului de escaladare între Iran, pe de o parte, şi SUA şi aliaţii lor regionali, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, pe de altă parte.

Spre deosebire de Riad şi Abou Dhabi, Kuweitul - care este apropiat al Bruxellesului şi Washingtonului - menţine relaţii cordiale cu Teheranul.

Kuweitul este prima ţară din Golf cu care diplomaţia europeană a încheiat un acord de cooperare în 2016.AGERPRES

×