x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE s-a săturat de regimul Erdogan

UE s-a săturat de regimul Erdogan

16 Sep 2020   •   17:30
UE s-a săturat de regimul Erdogan

UE va trebui să ia „decizii dificile” contra Turciei şi să încerce să obţină unanimitatea statelor membre pentru a impune sancţiuni economice, a anunţat, ieri, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, transmite AFP.

„Relaţiile noastre cu Turcia sunt la răscruce şi a venit momentul ca liderii noştri să ia decizii dificile” la summitul lor de pe 24 şi 25 septembrie, a declarat el. „Nu există însă un acord încă în privinţa sancţiunilor", a spus Borrell. Pentru a adopta sancţiuni contra unui stat terţ este nevoie de unanimitatea celor 27 de ţări membre ale UE. Marile grupuri politice din PE s-au pronunţat ieri pentru sancţiuni contra Turciei, iar mai mulţi eurodeputaţi au cerut un embargou asupra vânzărilor de arme către această ţară.

 

 

 

 

×