x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion militar s-a prăbușit în Indonezia. Nu există niciun supraviețuitor

Un avion militar s-a prăbușit în Indonezia. Nu există niciun supraviețuitor

18 Dec 2016   •   10:15
Un avion militar s-a prăbușit în Indonezia. Nu există niciun supraviețuitor
Sursa foto: SSGT JACOB N. BAILEY, USAF

Un avion al armatei indoneziene s-a prăbuşit duminică în timpul unui exerciţiu militar, iar toate cele 13 persoane aflate la bord au murit, a anunţat un oficial din cadrul serviciilor de intervenţie, citat de Reuters. 

Aparatul de tip Hercule C130 decolase în zona oraşului Timika şi s-a prăbuşit într-o regiune muntoasă, aproape de oraşul Wamena, destinaţia zborului. Tragedia s-a produs în jurul orei locale 06:15 (23:15 GMT), a anunţat Ivan Ahmad Riski Titus, directorul operaţional al agenţiei indoneziene pentru intervenţii de urgenţă. 

Locul prăbuşirii a fost identificat, iar trupurile victimelor vo fi aduse la Wamena, scrie Agerpres.

×
Subiecte în articol: prabusire avion avion militar prabusit