x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un băieţel prea bolnav pentru a putea merge la şcoală a trimis un roboţel în locul lui

Un băieţel prea bolnav pentru a putea merge la şcoală a trimis un roboţel în locul lui

15 Ian 2022   •   22:00
Un băieţel prea bolnav pentru a putea merge la şcoală a trimis un roboţel în locul lui
Sursa foto: Lucian Alecu

Un elev din Germania, în vârstă de 7 ani, nu poate merge la cursuri din cauza stării sale de sănătate. Din fericire, funcţionarii de la consiliul local îşi fac treaba şi au venit cu o soluţie în sprijinul copilului.

Joshua Martinangeli poate interacţiona cu colegii şi cu profesorii săi prin intermediul roboţelului avatar, conform Reuters.

Acesta stă în bancă şi clipeşte din ochi când copilul are ceva de spus clasei.

„Elevii vorbesc cu roboţelul, râd cu el în timpul lecţiilor. Şi Joshua face asta”, spune Ute Winterberg, profesoara micuţului.

Joshua nu poate merge la şcoală pentru că are un tub în gât din cauza unei afecţiuni la plămâni, spune mama sa, Simone Martinangeli.

Roboţelul copilului este plătit de către consiliul local din Marzahn-Hellersdorf, Berlin.

Este o şansă la educaţie, spune Torsten Kuehne, consilier local pe probleme de educaţie, care spune că deja a propus ca iniţiativa să fie extinsă la nivel naţional.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: robotel