Un avion privat la bordul căruia se afla şi candidatul la preşedinţia Braziliei Eduardo Campos s-a prăbuşit miercuri în oraşul Santos, situat pe litoralul statului brazilian Sao Paulo, a declarat o sursă din cadrul partidului acestuia, accidentul fiind confirmat şi de autorităţi.
Aparatul decolase de la Rio de Janeiro cu destinaţia Guarajua (statul Sao Paulo). Televiziunea Globo a difuzat imagini de la locul prăbuşirii avionului într-o zonă rezidenţială din Santos şi afirmă că Eduardo Campos şi-a pierdut viaţa. Pompierii au anunţat că au găsit cel puţin zece răniţi.
Conform armatei, din cauza vremii nefavorabile, avionul de tipul Cessna 560XL a ratat aterizarea, iar după ce a luat din nou altitudine turnul de control a pierdut contactul cu echipajul.