x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un criminal în serie a trimis o scrisoare familiilor victimelor sale

Un criminal în serie a trimis o scrisoare familiilor victimelor sale

30 Aug 2018   •   17:46
Un criminal în serie a trimis o scrisoare familiilor victimelor sale

Un criminal din Belgia, condamat pentru răpirea, violul şi uciderea mai multor fete în anii '90 a înfuriat familiile victimelor cu o scrisoare prin care se oferă să răspundă întrebărilor pe care le au, notează BBC.

Marc Dutroux a fost arestat în 1996, iar de ani de zile solicită eliberarea. Acum, avocatul său a scris către şase familii într-o încercare de a ajuta la “vindecarea rănilor, într-un mod foarte modest”. Mai multe familii au respins propunere, pe care au numit-o o mişcare cinică.

Cine este Marc Dutroux?

Acum în vârstă de 61 de ani, Dutroux şi soţia sa, Michelle Martin, au fost arestaţi pentru răpire şi viol în 1986. Închişi în 1989, Dutroux a fost eliberat la doar trei ani după, în timp ce soţia sa a fost eliberată în 2012.

În 1995 şi 1996, Dutroux a răpit şase fete. A ucis două adolescente, An Marchal şi Eefje Lambrecks, iar două fete, în vârstă de opt ani, Julie Lejeune şi Melissa Russo, au fost înfometate până au murit în celula lor.

Două fete, de 12 şi 14 ani, au supravieţuit şi au oferit dovezi împotriva lui în faţa tribunalului.

Dutroux a afirmat că face parte dintr-o reţea de pedofili, care implică figuri foarte bine conectate. În timpul procesului, bărbatul a reuşit să fure pistolul unui poliţist şi aproape că a scăpat.

Scrisoarea

Scrisoarea a fost distribuită pe Facebook de tatăl lui Julie Lejeune. Deşi Dutroux a promis că nu va căuta contact direct, acum avocatul său spune că este “pregătit să ofere răspunsuri, dacă aveţi întrebări”. Potrivit scrisorii, această acţiune nu este un mod de a creea controversă sau de a deschide răni, ci o contribuţie la vindecarea lor.

Dutroux este nevoit să îndeplinească cinci criterii pentru a putea fi eliberat, iar trei dintre ele au legătură cu victimele.

×
Subiecte în articol: belgia criminal marc dutroux copii pedofil