x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un dispozitiv exploziv descoperit la un Târg de Craciun din orașul german Potsdam

Un dispozitiv exploziv descoperit la un Târg de Craciun din orașul german Potsdam

01 Dec 2017   •   21:20
Un dispozitiv exploziv descoperit la un Târg de Craciun din orașul german Potsdam

Un dispozitiv exploziv a fost descoperit la un Târg de Crăciun din Potsdam, în apropiere de Berlin, a anunţat poliţia germană vineri pe contul său de Twitter, relatează AFP. 

Dispozitivul a fost descoperit într-un pachet depus în faţa unei farmacii din piaţa unde este organizat târgul, a specificat pe Twitter poliţia care a ordonat evacuarea unei părţi din centrul acestui oraş din estul Germaniei, situat chiar lângă capitala ţării. 

Coletul suspect a fost descoperit în jurul orei locale 14:30 (13:30 GMT), potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei citat de postul local RBB24. 

Potrivit cotidianului local Märkische Allgemeine, care citează un purtător de cuvânt al poliţiei, pachetul suspect conţinea o cutie metalică, ce a fost deschisă de un angajat al farmaciei, şi poliţişti specializaţi în explozibili au fost chemaţi să examineze coletul. 

Alţi agenţi de poliţie desfăşuraţi în piaţa unde se află Târgul de Crăciun acţionează pentru a se asigura că locuitorii clădirilor din apropiere nu îşi părăsesc locuinţele, potrivit ziarului local. 

Potrivit DPA, poliţia germană declară că a dezamorsat un pachet suspect descoperit la Potsdam şi care a condus la 
evacuarea Târgului de Crăciun din centrul oraşului. 

Conform poliţiei germane, citate de EFE, obiectul găsit conţinea "material exploziv sau inflamabil". 

Târguri de Crăciun au fost deschise săptămâna aceasta pe întreg teritoriul Germaniei pe fundalul unor măsuri de securitate puternice, după atacul jihadist cu un an în urmă, la Berlin, când un camion a intrat în viteză în mulţimea de oameni şi a ucis 12 persoane. AGERPRES

×