O persoană a murit şi 37 au fost rănite, miercuri, într-un accident al unui autocar turistic pe o autostradă din apropiere de Siena, au anunţat autorităţile italiene din domeniul medical, relatează dpa.
Media italiene relatează că persoana decedată este o femeie de 40 de ani din Rusia, care era ghid turistic pentru peste 60 de turişti.
Pompierii au anunţat pe Twitter că au scos din maşina răsturnată trupul unei femei şi patru supravieţuitori. În imagini se poate vedea cum autocarul este răsturnat pe o parte într-un şanţ, după ce a trecut printr-un gard de protecţie pentru calea ferată.
O purtătoare de cuvânt a ambasadei ruse din Roma a declarat pentru agenţia rusă de stat TASS că trupul neînsufleţit nu a fost încă identificat şi că diplomaţi ruşi s-au deplasat la faţa locului.
Ambasada a mai precizat că autobuzul era al unei companii italiene care lucrează cu turişti din Rusia şi din fostele ţări sovietice şi că printre răniţi se află 12 ruşi şi doi armeni.
Autocarul s-a răsturnat în apropierea oraşului Monteriggioni, din motive care sunt încă investigate, a precizat agenţia italiană care răspunde de autostrăzi, ANAS, într-un comunicat.
Autoritatea de sănătate publică din regiunea Toscana a precizat într-un comunicat că din cei 37 de oameni răniţi, 33 au suferit răni uşoare, iar patru se află într-o stare gravă, dar viaţa nu le este pusă în pericol.
AGERPRES