Un nou partid anti-coprupție ar urma să câștige alegerile parlamentare de duminică din Bulgaria, arată patru sondaje de la ieșirea de la urne, sporind șansele de a pune capăt unui impasului politic, relatează Reuters.
Disputele politice i-au împiedicat pe opozanții fostului premier Boyko Borissov (foto) să formeze un guvern după precedentele două runde de alegeri, din aprilie și iulie. Bulgarii s-au săturat de acest impas, care a fost considerat ca fiind un obstacol în calea perspectivelor economice ale țării, pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19.
Noul partid centrist anti-corupție „Noi continuăm schimbarea” conduce cu aproximativ 26% din voturi, au arătat sondajele de la ieșirea de la urne realizate de Alpha Research, Gallup International, Market Links și Trend. Sondajele indică pe locul al doilea partidul de centru-dreapta GERB al lui Borissov, cu aproximativ 23-24%.
Market Links a declarat că noul partid a obținut o susținere de 26,5%. Gallup International vede, de asemenea, noul partid în frunte cu 26,3%.
Analiștii spun că noul partid pare mai bine poziționat pentru a încheia o coaliție cu sprijinul a două mici grupări anticorupție și al socialiștilor, dar apreciază că urmează discuții dificile.
La votul prezidențial care a avut loc tot duminică, actualul președinte Rumen Radev, un critic dur al lui Borissov, a fost considerat câștigător a aproximativ 50% din voturi în primul tur.
Rezultatele strânse ale scrutinului de duminică subliniază diviziunile politice profunde după un deceniu de guvernare a lui Borissov, în vârstă de 62 de ani, o fostă gardă de corp a răposatului dictator comunist Todor Jivkov.
"Rămâne întrebarea dacă toți adversarii GERB își vor respecta promisiunile de a nu susține GERB pentru un guvern. Dacă va fi așa, ne vom confrunta cu o coaliție cvadripartită", a declarat analistul politic Daniel Smilov.
Alegerile vin pe fondul costurilor ridicate ale energiei și cu nemulțumirea față de corupția generalizată din Bulgaria. Deși noile cazuri de COVID-19 sunt în scădere față de nivelul record, spitalele sunt în continuare copleșite, iar rata de mortalitate rămâne una dintre cele mai ridicate din UE.
„Noi continuăm schimbarea” a fost înființată în septembrie de antreprenorii Kiril Petkov și Assen Vassilev, care au studiat la Harvard.
"Promitem corupție zero. Aceasta este ceea ce urmărim. Fără toleranță, nimic, zero", a declarat Petkov pentru Reuters.
Sondajele la ieșirea de la urne au arătat, de asemenea, că un partid ultranaționalist, Revival, care se opune cu fermitate restricțiilor COVID-19, a depășit pragul de 4% pentru a intra în parlament.
Prezența la vot a fost la un minim record, aproximativ 25,5%, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, au arătat datele comisiei electorale.
(sursa: Mediafax)