x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un poliţist a jefuit de patru ori aceiaşi bancă

Un poliţist a jefuit de patru ori aceiaşi bancă

de Istvan Deak    |    09 Noi 2011   •   13:55
Un poliţist a jefuit de patru ori aceiaşi bancă

Caz incredibil in Slovacia, unde un om al legii a fost arestat, luni seara, sub acuzatia ca a jefuit de patru ori aceiasi banca. Anton (32 de ani) a fost retinut chiar de colegii sai, la sectia de politie unde lucra, pe motiv ca in perioada aprilie-iunie 2011 a jefuit de patru ori banca din localitatea Priewitz, cauzand un prejudiciu de 8000 de euro. Politistul si-a marturisit fapta si s-a confesat procurorilor ca a ales acest drum, fiindca risca sa isi piarda casa si familia din cauza datoriilor.

Chiar daca dovezile impotriva lui Anton sunt concludente, sotia sa refuza sa creada ca sotul ei a fost capabil de o asemenea fapta. “A fost obligat sa marturiseasca ca el ar fi vinovatul. Anton este un om perfect, totul este o minciuna', a declarat Renata portalului slovac cas.sk. Politistul a fost deja incarcerat la Trencin si risca 12 ani de inchisoare. Ramasa fara capul familiei, Renata si cei patru copii se afla in imposibilitatea de a mai ramane in locuinta de serviciu a sotului si urmeaza sa fie aruncati in strada.

×