Un pui de urs asiatic negru s-a născut prin inseminare artificială în Coreea de Sud
O femelă de urs asiatic negru din Coreea de Sud a născut un pui în urma inseminării artificiale, evenimentul fiind considerat o premieră la nivel mondial după cum a anunţat duminică un institut specializat în reabilitarea speciilor naţionale, citat de agenţia Yonhap.
Patru femele de urs asiatic negru au fost inseminate în luna iulie a anului trecut în cadrul proiectului desfăşurat de institutul aflat în subordinea Serviciului Parcurilor Naţionale din Coreea de Sud, iar două dintre acestea au născut câte un pui în februarie. Unul dintre pui a decedat, însă, la începutul lunii trecute din motive necunoscute.
În urma analizelor genetice ale puilor s-a demonstrat că exemplarul supravieţuitor s-a născut în urma inseminării artificiale. Genele mamei şi tatălui acestuia erau RF-04 şi respectiv RM-19, a explicat institutul situat în Gurye, la 422 de kilometri sud de Seul. De la masculul RM-19 fusese colectată spermă pentru inseminarea artificială. Litera "R" vine de la Rusia, "F" de la "femelă" şi "M" de la mascul.
Institutul a declarat că reproducerea prin inseminare artificială a acestui animal aflat pe cale de dispariţie este o premieră la nivel mondial, iar reuşita vine la trei ani după începerea dezvoltării tehnologiei de reproducere artificială optimizată pentru urs.

Ştiri din .ro
Coronavirus: Aproape 4.000 de cazuri și 106 decese, de luni până marți, în România
VIDEO: Sindicaliștii de la "Solidaritatea Sanitară" protestează la Parlament
Florin Cîțu, despre bugetul pentru 2021: Nu am emoții la vot. Este prima dată când un buget va trece curat prin Parlamentul României
Alertă la Palatul de Justiție Iași: Unui bărbat i s-a făcut rău
Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare plus un spor de 2 ani. Decizia nu este definitivă!
Marcel Ciolacu: „Vor să pună mâna pe cele 10 miliarde de euro- munca tuturor românilor, pentru a-și acoperi incompetența!”
Republica Moldova a început campania de vaccinare anti-COVID. Maia Sandu: Este o zi importantă pentru noi toți
Alertă! Spitalele din Capitală nu mai au locuri la ATI pentru bolnavii de Covid-19
Firea: Bogații au convins săracii că nu mai sunt bani și pentru ei!
Twitter anunță că va bloca permanent utilizatorii care dezinformează cu privire la vaccinurile anti-COVID
Victor Negrescu acuză Guvernul că instaurează „dictatura bugetară”
VIDEO. Plenul reunit al Parlamentului reia dezbaterile bugetului de stat pe 2021
