x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un supermarket a fost sancţionat în Cuba pentru că a vândut 15 000 de mere unui singur client

Un supermarket a fost sancţionat în Cuba pentru că a vândut 15 000 de mere unui singur client

15 Sep 2018   •   19:30
Un supermarket a fost sancţionat în Cuba pentru că a vândut 15 000 de mere unui singur client

Mai mulţi angajaţi ai unui supermarket cubanez au fost concediaţi pentru că au vândut 15 000 de mere unui singur client, într-o ţară afectată în mod frecvent de penuria de alimente, relatează sâmbătă France Presse. 

Vânzarea a fost dezvăluită săptămâna trecută de blogul unui jurnalist cubanez, care a fost martor al faptelor într-un supermarket din Havana. Informaţia a fost reluată în presa oficială, iar vineri cotidianul de stat Granma a publicat măsura de sancţionare împotriva angajaţilor implicaţi. 

"Organizaţi într-un mod cvasi-militar şi în indiferenţa complice a angajaţilor, mai mulţi tineri şi-au făcut apariţia şi în doar câteva minute au cumpărat 15.000 de mere (150 cutii de 100)", povesteşte pe blog jurnalistul Iroel Sanchez, care a precizat că toată această încărcătură era destinată unui singur client. Cumpărătorul a plătit echivalentul a 45 de cenţi pe măr, conform bonurilor care însoţesc textul. 

Opt angajaţi ai supermarketului au fost concediaţi. 

În contextul penuriei recurente a unor produse în Cuba - de la fructe, lapte sau unt şi până la bere - nu este neobişnuit ca un comerciant să cumpere un stoc mare de alimente pentru a le revinde mai scump, scrie AFPA  AGERPRES

×