x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un tabloid inflamează Israelul contra Suediei

Un tabloid inflamează Israelul contra Suediei

de Irina Cristea    |    25 Aug 2009   •   00:00

Tabloidul suedez Aftonbladet publică o serie de articole ce incriminează armata israeliană, militarii fiind acuzaţi că prelevează organele palestinienilor pe care-i ucid.



În textul apărut duminică, familia unui tânăr de 19 ani din Cisiordania, omorât în 1992, susţine că acestuia i-au fost "furate" organele, deşi nu deţine nici o dovadă în acest sens.

Mama sa afirmă că, după ce l-au ucis, militarii israelieni au transportat trupul neînsufleţit al băiatului cu elicopterul în Israel. Cadavrul a fost înapoiat câteva zile mai târziu membrilor familiei, dar într-o stare care i-a şocat pe toţi. "Bilal era întins într-un sac negru. Nu mai avea nici un dinte. Corpul era deschis de la gât la abdomen şi prost cusut", spune mama tânărului.

Jurnaliştii de la Aftonbladet l-au intervievat şi pe fratele palestinianului ucis, care a recunoscut că nu are nici o dovadă care să-i sprijine acuzaţiile. "Dar am întâlnit alte persoane, care povesteau lucruri similare despre apropiaţi de-ai lor. Am auzit multe poveşti ca aceasta", a precizat acesta.

Reacţionând la acuzaţiile nedovedite publicate de tabloidul suedez, purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian al Afacerilor Externe, Yigal Palmor, a declarat că nu cunoaşte nimic despre "circumstanţele particulare ale acestui caz anume". "Familia poate să îl exhumeze şi să-l examineze, dacă doreşte", a adăugat Palmor, precizând că raportul autopsiei poate fi consultat cu condiţia să existe o cerere oficială în acest sens.

Autorităţile israeliene au calificat articolul drept antisemit şi au cerut Guvernului suedez să-l condamne oficial. În replică, ministrul de Externe de la Stockholm a apreciat că singura parte responsabilă în acest caz este conducerea Aftonbladet.

×
Subiecte în articol: externe