x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un tablou al lui David Bowie, achiziționat cu 5 dolari, a fost vândut cu 88.000 de dolari

Un tablou al lui David Bowie, achiziționat cu 5 dolari, a fost vândut cu 88.000 de dolari

25 Iun 2021   •   11:20
Un tablou al lui David Bowie, achiziționat cu 5 dolari, a fost vândut cu 88.000 de dolari

O pictură al starului rock David Bowie s-a vândut cu aproape 88.000 de dolari la o licitație de artă online, în condițiile în care posesorul a cumpărat-o pentru câțiva dolari la un centru de donații din Ontario, relatează CNN.

Portretul, intitulat „DHead XLVI”, face parte dintr-o serie de 47 de lucrări pe care Bowie le-a creat între 1995 și 1997, potrivit lui Rob Cowley, președintele Cowley Abbott, care s-a ocupat de licitație.

Piesa are semnătura distinctivă a lui Bowie pe spatele pânzei, împreună cu o etichetă care îi poartă numele, data 1997 și o descriere a picturii.

Experții se așteptatu ca pictura să aducă aproximativ 9.000 - 12.000 de dolari canadieni (7.300 - 9.700 dolari), dar a depășit acest preț din prima zi, ajungând în cele din urmă la un preț final de vânzare de peste 108.000 de dolari canadieni (88.000 dolari).

Înaintea licitației, Cowley a declarat pentru CNN că vânzătorul a plătit 5 dolari canadieni (puțin peste 4 dolari) pentru pictură vara trecută la un centru de donații din South River, în apropiere de Toronto.

Persoana nu este un colecționar de artă, ci doar i-a plăcut pictura, a spus Cowley.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: david bowie