Comisia Europeană intenţionează să decidă în „câteva zile” dacă valabilitatea certificatelor UE de vaccin ar trebui să fie legată de dozele de rapel după o anumită perioadă de timp.
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că certificatul verde al UE pentru COVID-19 ar trebui condiţionat de doze de rapel după şase luni, „pentru a evita orice crăpătură în peretele imunităţii care a fost deja construit pe continentul nostru”.
Mitsotakis a adăugat că îi va propune preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o astfel de sugestie, relatează Politico.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus săptămâna trecută că certificatul verde va fi legat de dozele de rapel pentru cei eligibili să le primească.
Întrebat cu privire la aceste comentarii într-o conferinţă de presă de vineri, un purtător de cuvânt al Comisiei a spus că „în prezent nu este prevăzută o perioadă de valabilitate pentru certificatele de vaccinare”, dar că „aceast lucru face parte din problemele pe care intenţionăm să le abordăm în următoarele două zile"
„Dă-ne câteva zile şi apoi vom oferi mai multă claritate din partea noastră cu privire la valabilitatea certificatelor de vaccin... şi la chestiunea rapelurilor”, a adăugat purtătorul de cuvânt, sugerând că Comisia va face o propunere de modificare a normelor UE care apoi trebuie să fie discutate şi adoptate de ţările membre.
Prezentarea unui certificat de vaccin valabil a devenit obligatorie în majoritatea ţărilor UE pentru intrarea în baruri, restaurante, competiţii sportive sau cluburi de noapte, precum şi pentru călătorii.
(sursa: Mediafax)