x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vânătoare afgană de vrăjitoare: Talibanii i-au trecut pe homosexuali pe „lista  morții”

Vânătoare afgană de vrăjitoare: Talibanii i-au trecut pe homosexuali pe „lista  morții”

de Şerban Mihăilă    |    03 Noi 2021   •   07:40
Vânătoare afgană de vrăjitoare: Talibanii i-au trecut pe homosexuali pe „lista  morții”

De când talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului, în luna august, persecutarea membrilor comunității LGBT din țară a atins cote nemaiîntâlnite. Victimele furiei fundamentaliștilor se tem pentru viețile lor și se ascund pe unde pot. Ei au fost trecuți de noile autorități de la Kabul pe o „listă a morții” și tremură acum în fața Șariei.

 

Situația comunității LGBT din Afganistan nu a fost niciodată una ușoară. Relațiile între persoanele de același sex au fost întotdeauna un subiect tabu în țara cu majoritate musulmană, unde, chiar sub conducerea guvernului precedent, susținut de Occident, alte legături decât cele heterosexuale erau considerate ilegale și puteau atrage o condamnare de până la doi ani de închisoare. 

După venirea la putere a talibanilor și retragerea trupelor americane, la sfârșitul lui august, situația s-a deteriorat însă rapid. Deși gruparea fundamentalistă se ferește să-și dezvăluie încă oficial intențiile asupra felului în care va judeca actele de homosexualism, numeroase relatări sugerează că talibanii aplică deja cu strictețe interpretarea Șariei, legea islamcă potrivit căreia relațiile între persoanele de același sex pot fi pedepsite cu moartea.

 

Terorizați de Șaria

 

„Știm cu certitudine că talibanii au o «listă a morții», identificând persoane din comunitate!”, susține directorul executiv al ONG-ului canadian „Rainbow Railroad”, singura organizație internațională LGBT din Afganistan care îi ajută pe cei care se simt amenințați să fugă în exil. „Sunt vremuri înspăimântătoare pentru a trăi aici!”, avertizează Kimahli Powell, într-un interviu acordat „FRANCE 24”. 

Potrivit lui Powell, talibanii au profitat, cel mai probabil, de vidul de putere creat în săptămânile dinaintea termenului-limită pentru retragerea americană, întocmind aceste „liste ale morții” după ce au studiat cu atenție numele persoanelor pe care organizațiile străine pentru apărarea drepturilor omului încercau să le evacueze din țară. „După căderea orașului Kabul, a existat un schimb intens de informații”, afirmă Powell, adăugând că persoanele care nu au reușit să se îmbarce în avioanele care decolau au rămas acum în Afganistan, cu identitățile expuse. Talibanii au completat însă lista cu ajutorul unor acțiuni de „atragere în cursă” și prin intermediul delațiunilor. 

„O serie de oameni care au reușit să ajungă la noi ne-au spus că au primit un mail misterios de la cineva ce pretindea că are legătură cu «Rainbow Railroad» și le cerea atât informații, cât și pașapoartele. În acest fel, am aflat că informațiile s-au «scurs», în mâinile talibanilor”, spune Powell. 

El a povestit apoi un incident recent, în care organizația sa este implicată activ pentru a-l scoate din țară pe unul dintre afganii amenințați de noile autorități. „Într-o bună zi, indivizi care nu purtau uniforme au dat buzna în casa persoanei respective și, în timp ce-i scotoceau lucrurile, au dat peste informații care li s-au părut suspecte, în privința posibilei apartenențe a victimei la comunitatea LGBT. Apoi, i-au luat telefonul și, după ce au descoperit că persoana face parte din comunitate, au trecut la agresarea fizică și umilirea acesteia. Ulterior, i-au găsit pașaportul și i-au dat foc”, relatează Powell. „Persoana respectivă este încă aici, iar încercarea noastră de a-l scoate din țară a devenit acum infinit mai grea”, mai spune el.   

 

Membrii familiei se toarnă între ei

 

Powell descrie actualul climat din Afganistan drept „lipsit de lege” și fără scrupule, afirmând că teama, nesiguranța și imprevizibilitatea inspirate populației în acest moment de către puterea talibană i-au determinat pe unii dintre afgani să-i toarne chiar pe membrii propriei familii pentru activități suspectate de apartenența la mișcarea LGBT. „Trăim vremuri înfricoșătoare, în care oamenii încearcă să intre în grațiile talibanilor. Fiecare vrea să supraviețuiască așa cum poate și, din moment ce talibanii i-au identificat pe oamenii din LGBT drept o țintă, s-a creat deja un stimulent pentru a-i denunța pe aceștia din urmă”, susține Powell. În acest fel, noile victime preferate ale puterii de la Kabul au devenit mai vulnerabile și mai izolate ca oricând, nemaiputându-se baza nici măcar pe membrii propriilor familii. 

 

 

Fuga, cea mai sigură opțiune

 

„Rainbow Railroad” a fost fondată în 2006, cu scopul de a-i ajuta pe membrii comunității LGBT aflați în situații de risc, în întreaga lume, să scape de persecuțiile și violențele la care sunt supuși în propriile țări. În 2017, organizația și-a câștigat notorietatea internațională, după ce a reușit să ajute peste 100 de persoane să scape din calea persecuțiilor sângeroase la care erau supuse în Cecenia. În ultimul an, organizația și-a concentrat activitatea în Afganistan, unde încearcă să le găsească membrilor comunității LGBT care se simt amenințați un adăpost temporar sigur. Apoi, se încearcă evacuarea acestora din țară. Anul acesta, organizația a primit deja 700 de solicitări de protecție și a identificat alte cel puțin 200 de cazuri în care este necesară evacuarea imediată din țară. Vinerea trecută, spre exemplu, ONG-ul canadian a reușit să trimită 29 de afgani în Marea Britanie, susțin reprezentanții organizației. 

 

Trăim vremuri înfricoșătoare, în care oamenii încearcă să intre în grațiile talibanilor. Fiecare vrea să supraviețuiască așa cum poate și, din moment ce talibanii i-au identificat pe oamenii din LGBT drept o țintă, s-a creat deja un stimulent pentru a-i denunța pe aceștia din urmă!”

Kimahli Powell, director „Rainbow Railroad”

×
Subiecte în articol: Afganistan China