x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vești bune. Perioada de carantină, scurtată în Marea Britanie, de la 14 la 10 zile

Vești bune. Perioada de carantină, scurtată în Marea Britanie, de la 14 la 10 zile

11 Dec 2020   •   18:14
Vești bune. Perioada de carantină, scurtată în Marea Britanie, de la 14 la 10 zile

Perioada de carantină va fi scurtată de luni, de la 14 la 10 zile, în Marea Britanie. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că riscul de transmitere a virusului scade după a zecea zi.

Autoizolarea persoanelor infectate cu coronavirus va fi scurtată de la 14 la 10 zile, începând de luni, în Marea Britanie.

Schimbarea a fost deja anunţată în Ţara Galilor, iar măsura se va aplica celor patru naţiuni. Ofiţerii medicali britanici au spus că au analizat dovezile şi că autoizolarea timp de 10 zile este suficientă.

Oamenii sunt infecţioşi de la apariţia simptomelor până în ziua 10, doar aproximativ 2% sunt capabili să transmită virusul altora. Un studiu arată că mai puţin de 20% dintre oameni s-au conformat pe deplin cu autoizolarea şi că nu există diferenţe între cei care încalcă uşor regulile şi cei care le ignoră în totalitate.

Nici oamenii care ajung în UK dintr-o ţară de risc nu vor sta mai mult de 10 zile carantinaţi. Fiecare dintre cele patru naţiuni are propriile liste de ţări care sunt scutite de regulile de carantină. În general, listele includ aceleaşi ţări, dar pot diferi uşor.

Sursa: Mediafax

×