Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Și totuși, într-un anumit sens, ei au dreptate să creadă că se află într-o țară „normală” din Europa.
Comentatorii grăbiți să explice totul printr-un clișeu cultural vor spune însă cu totul altceva: „Estul Europei revine la tiparul cunoscut”. După Ungaria, Polonia și Slovacia, a venit acum și rândul Cehiei. Numai că realitatea pare ceva mai nuanțată și mai îngrijorătoare.
Acum 36 de ani, în toamna lui 1989, când Praga trăia Revoluția de Catifea, cehii spuneau obsesiv că își doresc să fie o „țară normală”. Prin „normală”, ei înțelegeau Germania de Vest, Franța, Marea Britanie, Spania sau Italia: democrații liberale occidentale.
Astăzi, Cehia a devenit exact ceea ce-și dorea atunci: o țară „normală”. Doar că normalitatea s-a schimbat. Dacă în anii ’90 Vestul însemna liberalism, internaționalism și proeuropenism, acum, tot mai des, înseamnă naționalism, euroscepticism și o retorică antiliberală.
În campania electorală, premierul în funcție, Petr Fiala, a încercat să mobilizeze alegătorii cu un slogan clasic: „Vrem să mergem spre Est sau spre Vest?”
Ce mai înseamnă însă „Vestul” atunci când acesta este reprezentat de Donald Trump în SUA, Giorgia Meloni în Italia, Nigel Farage în Marea Britanie, AfD în Germania sau „Rassemblement National” în Franța - toate forțe populiste aflate în plină ascensiune în sondaje?
Probabilul viitor premier, Andrej Babiš, liderul partidului populist „Ano” („Da”), nu este un ideolog înflăcărat, ci un „populist antreprenorial” - un om care se pliază pe ceea ce aduce voturi.
Miliardar, fost premier între 2017 și 2021, Babiš are un trecut controversat, marcat de procese și acuzații de corupție. Succesul său politic nu seamănă cu un experiment est-european exotic, ci mai degrabă cu modele binecunoscute în Vest: Silvio Berlusconi în Italia sau Donald Trump în SUA.
Victoria populiștilor la Praga nu este, așadar, o abatere de la normă. Este chiar noua normă a lumii occidentale.
Populiștii cehi nu sunt o excepție: „normalitatea” politică a Vestului se mută tot mai spre dreapta.
Mai radicale decât partidul lui Andrej Babiš sunt însă formațiunile mai mici, care ar urma să intre în coaliția de guvernare.
Partidul de extremă dreapta „Libertate și Democrație Directă” este condus de Tomio Okamura - politician naționalist de origine japoneză, cunoscut pentru retorica antiimigrație și discursurile conspiraționiste. Alături de el, un partener și mai excentric: „Șoferii pentru Ei Înșiși”, un partid populist cu o platformă antireglementare.
Aceștia l-au propus pentru funcția de ministru de Externe pe Filip Turek, fost pilot de curse, care s-a făcut remarcat nu prin diplomație, ci printr-o fotografie în care pare să salute nazist din geamul unei mașini.
Într-o democrație cu instituții funcționale, asemenea personaje pot fi ținute în frâu: președintele ceh Petr Pavel are, prin Constituție, dreptul de a bloca numirea sa în guvern.
Dar cât de „anormal” este, de fapt, acest tablou politic? Scena politică de la Praga pare să se încadreze în standardul actual al „normalității occidentale”. Pete Hegseth, un prezentator TV devenit secretar al Apărării în SUA, le vorbește celor mai importanți comandanți ai armatei americane despre importanța flotărilor și bărbieritului.
Și Franța, țară care a privit mult timp Europa Centrală cu o superioritate condescendentă, trece astăzi prin turbulențe politice interne mult mai grave.
Prin comparație, chiar și cu personaje precum Okamura sau Turek, politica cehă pare un model de stabilitate democratică. La fel, Andrej Babiš poate părea un lider „serios”, dacă îl pui alături de figuri caricaturale precum Liz Truss, fostul premier al Marii Britanii.
Dincolo de portrete politice pitorești, datele economice arată o țară prosperă și stabilă. Cehia are astăzi un PIB pe cap de locuitor (la paritatea puterii de cumpărare) care o plasează pe locul 14 în UE - înaintea Spaniei și Portugaliei.
Are cea mai mică proporție de populație aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială din Uniune și una dintre cele mai reduse rate ale șomajului.
Mai mult, statul a preluat o tradiție democratică solidă, clădită pe moștenirea a doi mari președinți: Tomáš Garrigue Masaryk - fondatorul Cehoslovaciei după Primul Război Mondial - și Václav Havel, simbolul Revoluției de Catifea.
Instituțiile-cheie ale democrației pluraliste - Senatul, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi și serviciul public de radio și televiziune - rămân independente și respectate. Chiar dacă vor fi sub presiune din partea noii puteri populiste, societatea civilă activă și președintele Petr Pavel reprezintă o barieră democratică robustă.
Schimbare cu ecouri la Kiev
Desigur, istoria are în continuare greutatea ei. Moștenirea celor patru decenii de dominație sovietică și regim comunist se mai simte în multe privințe. Dar, din ce în ce mai mult, se fac simțite straturile mai vechi ale istoriei europene - cele de dinainte de comunism și chiar de dinainte de Primul Război Mondial - care modelează pozițiile actuale ale statelor europene.
Un exemplu grăitor este atitudinea față de războiul din Ucraina. În dezbaterea publică occidentală, se vorbește adesea despre „estul Europei” ca despre un bloc unitar, pro-Ucraina și anti-Rusia. Realitatea este însă mai fragmentată. Țările nord-estice - Polonia și statele baltice - sunt cele mai ferme în sprijinul lor pentru Ucraina și în ostilitatea față de Kremlin. Aceeași atitudine se regăsește însă și în state nordice precum Finlanda și Suedia, cu o istorie lungă de confruntare cu imperialismul rus.
La polul opus, în sud-estul Europei, state precum Bulgaria și Serbia, marcate de moștenirea creștin-ortodoxă și de dominația otomană, au o poziție mai conciliantă față de Moscova și un sprijin mult mai temperat pentru Kiev. În această privință, ele seamănă mai mult cu Grecia decât cu Estonia sau Danemarca.
Ceea ce rezultă nu este un „Est” și un „Vest” clar delimitate, ci un mozaic geopolitic paneuropean, în care istoria imperială veche modelează politica prezentului la fel de mult ca istoria recentă a Războiului Rece.
Virajul politic al Cehiei spre dreapta populistă este, totuși, un motiv real de îngrijorare pentru Ucraina. Sub conducerea președintelui Petr Pavel - fost general NATO -, Praga a jucat un rol esențial în sprijinirea efortului militar ucrainean.
Printr-un program european coordonat de Cehia, au fost cumpărate și livrate Ucrainei 1,5 milioane de obuze în ultimul an, iar planul este să se ajungă la 1,8 milioane până la finalul lui 2025. Este, de departe, cel mai amplu program de aprovizionare cu muniție al Europei pentru armata ucraineană.
Însă Andrej Babiš, probabilul nou premier, a transmis deja că această inițiativă ar trebui preluată de altcineva - un semnal care, la Kiev, este interpretat ca un posibil pas înapoi din partea unuia dintre aliații-cheie europeni.
Citește pe Antena3.ro
