x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi după ce două tornade au lovit China

VIDEO Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi după ce două tornade au lovit China

15 Mai 2021   •   11:31
VIDEO Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi după ce două tornade au lovit China

Două tornade au lăsat în urma lor cel puţin 12 morţi şi peste 400 de răniţi în centrul şi în estul Chinei, au informat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP.

 

Vânturi puternice au măturat vineri seara metropola Wuhan, din centrul ţării, de unde a pornit epidemia de COVID-19, scrie AGERPRES

Opt persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 280 au fost rănite, au declarat într-o conferinţă de presă autorităţile din provincia Hubei, cu capitala la Wuhan, adăugând că vânturile au suflat cu până la 260 de kilometri/oră.

Rafalele de vânt au fost atât de puternice încât două macarale au fost avariate, una dintre ele prăbuşindu-se pe un şantier şi provocând pagube materiale semnificative.

La începutul lunii mai, o furtună violentă însoţită de vânturi puternice a ucis 11 persoane într-un oraş de lângă Shanghai.

×