Viitorul Orientului Mijlociu se decide în Egipt

Hosni Mubarak face tot ce-i stă în putere pentru a nu pierde fotoliul prezidenţial. Joacă totul pe cartea riscantă a susţinerii din partea Armatei, comentează analiştii citaţi de AFP. Între timp, aliaţii săi tradiţionali, inclusiv Statele Unite, vorbesc despre necesitatea trecerii la „o tranziţie” spre democraţie, în timp ce la Cairo a fost format luni un nou Guvern şi ministrul de Interne, sub „aripa” căruia se află forţele de securitate, a fost înlocuit. Permutările lui Mubarak nu-i interesează însă pe protestatari. „Nu recunoaştem nici o decizie luată de Mubarak după 25 ianuarie”, a strigat un manifestant. Deciziile preşedintelui au venit ca un ordin, fără să existe o consultare populară în prealabil.

Pe „frontul” revoltei populare nu există nici o schimbare. Oamenii continuă să protesteze şi se pregătesc pentru un megamarş anunţat pentru astăzi. Sunt aşteptaţi peste un mi­lion de participanţi. În aceeaşi zi va fi declarată grevă generală. Acţiunea de proporţii marchează o săptămână de la începutul revoltei populare. O săptămână în care Washingtonul şi-a schimbat semnificativ discursul. Săptămâna trecută, secretarul ame­rican de stat, Hillary Clinton, vorbea despre necesitatea ca Guvernul egiptean „să caute căi pentru a răspunde nevoilor legale şi intereselor poporului egiptean”. Săp­tămâna aceasta, Clinton a vorbit despre „o tranziţie obişnuită către un Guvern democratic”. Statele Unite şi-au împărtăşit părerile cu mai multe ţări-prietene.

Preşedintele Barack Obama a avut discuţii telefonice cu „mai mulţi lideri străini”, între care premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, regele Abdallah al Arabiei Saudite şi premierul britanic, David Cameron. Obama şi Cameron i-au cerut lui Mubarak să nu reprime manifestaţiile, să respecte libertatea de întrunire şi de exprimare şi „să se angajeze în reforme profunde”. Într-o declaraţie comună, premierul Cameron, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, i-au cerut lui Mubarak „să se angajeze într-un proces de schimbare” în faţa „revendicărilor legitime” ale poporului egiptean şi „să evite cu orice preţ utilizarea violenţei contra civililor”. China speră, de asemenea, la stabi­litate socială şi la restaurarea ordinii publice, după cum a declarat un responsabil din cadrul Ministerului de Externe.

Oficialul nu a comentat însă motivele pentru care autorităţile de la Beijing au cenzurat mai multe bloguri în care se vorbea despre Egipt. Potrivit agenţiei France Presse, la fel ca regimul lui Mubarak, partidul comunist chinez, aflat la putere, reprimă apelurile la reforme politice şi revendicările democratice şi se teme de tulburarea ordinii publice. AFP aminteşte că Beijingul îi controlează pe cei aproximativ 450 de milioane de utilizatori chinezi de internet, pentru a evita ca disidenţa să se organizeze sau să se poată inspira din diverse acţiuni desfăşurate în străinătate.
Proteste asemănătoare celor din Tunisia şi Egipt se întrezăresc în mai multe ţări arabe. Într-una dintre ele –, Sudan – un student şi-a pierdut viaţa luni din cauza ciocnirilor de duminică dintre manifestanţi şi forţele de ordine.

Israelul face lobby pentru Mubarak
Washingtonul a primit din partea Israelului o notă confidenţială în care i se cere să susţină stabilitatea regimului lui Hosni Mu­ba­rak. Potrivit cotidianului israelian Ha’aretz, citat de AFP, Israelul a transmis acelaşi mesaj mai multor ţări, inclusiv SUA şi statele europene, cărora li se spune că „este în interesul Occidentului” şi al „întregului Orient Mijlociu ca stabilitatea regimului din Egipt să fie menţinută”. „Trebuie, în consecinţă, frânate criticile adresate în mod public preşedintelui Hosni Mubarak”, se arată în mesaj. Potrivit Ha’aretz, MAE israelian ar fi contactat zece „ambasade-cheie” (în SUA, Canada, China, Rusia şi mai multe ţări europene, cerându-le ambasadorilor israelieni să le împărtăşească tuturor interlocutorilor importanţa stabilităţii Egiptului. Oficial, informaţia nu a fost nici confirmată, nici infirmată, dar premierul israelian a recunoscut că pacea cu Egiptul – care durează deja de trei decenii – este foarte importantă şi trebuie să continue.

„Voi sunteţi fiii noştri. Noi suntem poporul vostru”
„Dacă va fi deschis focul asupra poporului egiptean, Mubarak e terminat. Dacă nu va fi deschis focul asupra poporului egiptean, Mu­ba­rak e terminat” – striga mulţimea într-una dintre zilele de proteste din Cairo. Oamenii sunt nemulţumiţi, nu renunţă la presiunea de stradă, continuând să ceară plecarea pre­şe­din­telui chiar dacă regimul a scos în prim-plan tot armamentul din do­tare, scrie presa britanică. Au fost aduse pe străzi tancuri americane M1 Abrams, aflate acum în dotarea Armatei a Treia a Egiptului, şi
tancuri M60 Pattons, pe care forţele SUA le-au folosit în războiul din Vietnam şi, mai târziu, le-au vândut egiptenilor. Soldaţi cu berete roşii, mitraliere pe turete, cu ţevile reci îndreptate spre piaţa Tahrir din Cairo, tunuri cu apă etc. „Nu vom trage niciodată în poporul nostru – chiar dacă ni se va ordona”, a strigat un ofiţer cocoţat pe un tanc. Dar nimeni nu poate fi sigur de asta, co­mentează The Independent. Hosni Mubarak, aflat în fruntea Egiptului de trei decenii, l-a numit sâmbătă pe omul care s-a ocupat până acum de serviciul egiptean de informaţii în funcţia de vicepreşedinte al ţării, po­ziţie abolită în urmă cu 30 de ani.

Cu puţin timp înainte de căderea serii (duminică – n.n.), patru avioa­ne de luptă F-16 Falcon, de pro­duc­ţie americană, au zburat deasupra Tahrirului. Zeci de mii de perechi de ochi înmărmuriţi au fixat uriaşele păsări planând ameninţător deasupra protestatarilor. Pe ici, pe colo sunt purtate pancarte pe care scrie „Nu Obama, Nu Mubarak”. Pe un afiş, figura preşedintelui egiptean este acoperită cu Steaua lui David, a remarcat corespondentul The Independent. Jurnalistul povesteşte cum un bătrân adus de spate s-a apropiat de un tânăr locotenent, l-a sărutat pe ambii obraji şi i-a spus: „Voi sunteţi fiii noştri. Noi suntem poporul vostru”.

Apoi bătrânul cu barbă albă şi lungă a îmbrăţişat toţi soldaţii, i-a sărutat pe obraji şi le-a spus aceleaşi vorbe. Într-o altă scenă – remarcată de corespondentul The Independent – un elicopter Mi25 de fabricaţie sovietică a survolat mulţimea din Piaţa Tahrir cu şase rachete acroşate. În aceeaşi zi, un alt elicopter al Aviaţiei egiptene, de data aceasta de fabricaţie franceză, a zburat la joasă altitudine de mulţimea adunată în centrul Capitalei pentru ca oamenii să poată vedea cum pilotul îi salută.

„Nu ne vom mai teme niciodată”, „Armata e cu noi, pentru că şi ea ştie că Mubarak trebuie să plece”, striga mulţimea. Simţindu-se parcă pe ultima sută de metri, oameni care se asociază cu Partidul Demo­cratic Naţional al lui Mubarak au început să jefuiască în stânga şi-n dreapta, să fure ce se mai poate. Pe aproape fiecare stradă din fiecare localitate egipteană se află patrule civile care controlează fiecare persoană – scopul lor este de a reţine – şi ulterior preda autorităţilor –hoţii la drumul mare care şi-au intensificat „vânătoarea” în fiecare noapte. S-au săturat ca drepturile lor să fie călcate în picioare. Civilii au făcut front comun şi în faţa spitalelor, de unde hoţii urmăresc să fure echipament medical. Oamenii de rând se apără cu ce pot – de la cuţite de bucătărie la arme de foc. Forţele de ordine lipsesc cu de­săvârşire de la aceste acţiuni, ob­servă corespondenţii ziarelor britanice. În unele cazuri, hoţii au fost puşi pe fugă de oamenii simpli, aşa cum s-a întâmplat la Spitalul de copii bolnavi de cancer din Cairo.

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament

"Democraţia are o rezonanţă mai puternică decât islamismul, naţionalismul arab sau ideile de stânga"
Ceea ce s-a întâmplat în Tunisia la începutul lunii şi ceea ce se petrece în Egipt în aceste zile ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru liderii din Orientul Mijlociu, avertizează Organizaţia Human Rights Watch, citată de AFP. Guvernele acestor ţări ar trebui să înveţe din cele două lecţii că populaţia merită mai multe libertăţi şi drepturi. Guvernul din Kuweit, de exemplu, a intensificat, anul trecut, "lupta" cu propriul poporul, hărţuind cetăţenii care critică autorităţile. "Având în vedere ceea ce se întâmplă pe străzile din Egipt şi Tunisia, Guvernul kuweitian ar trebui să reflecteze bine în legătură cu privarea de drepturile elementare de libertate de expresie şi asociere, impusă poporului său", este de părere directorul HRW pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Sarah Leah Whitson. "Dacă Guvernul vede o ameninţare la adresa securităţii naţionale, atunci când poporul din Kuweit se reuneşte pentru a discuta despre Constituţie, atunci Guvernul din Kuweit are cu adevărat o problemă", a adăugat Whtison. Într-o expunere susţinută ieri, responsabilul HRW a amintit de revolta populară din Tunisia, care l-a obligat pe preşedintele acestei ţări, Zine el-Abidine Ben Ali, să ia drumul străinătăţii, precum şi de protestele de stradă din întregul Egipt şi, implicit, atitudinea autorităţilor de la Cairo de a refuza să se conformeze solicitărilor populare.

Pe de altă parte, analiştii dau dovadă de mai multă francheţe atunci când vorbesc despre situaţia actuală din ţările arabe, unde populaţia a început să îşi ia destinul în propriile mâini, contestând regimurile aflate acum la putere. Experţii iau în calcul o realitate extrem de dureroasă – şi anume faptul că Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt regiunile cele mai represive pe plan global, de vreme ce 16 dintre cele 20 de ţări din această parte a lumii pot fi calificate drept autoritare. Lipsesc din această "ecuaţie" Israelul, care potrivit indicelui democratic stabilit de Economist Intelligence Unit, este singura democraţie din regiune, dar o democraţie cu deficienţe, precum şi Irakul, Libanul şi Autoritatea Palestiniană, considerate "regimuri hibride".

Burhane Ghaliune, directorul Centrului de Studii Arabe de la Sorbona constată apariţia "unei elite corupte, sprijinite de ţările occidentale": Această elită are o singură motivaţie – "de a acumula bogăţii, în timp ce predecesorii săi afişau intenţia de a schimba viaţa celor mai defavorizaţi". Îndepărtarea de la putere a preşedintelui tunisian Zine El Abidine Ben Ali după 23 de ani de guvernare şi contestarea fără precedent cu care se confruntă preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, reprezintă indiciul "falimentului unui model care combină o deschidere sălbatică a pieţei cu despotismul caracteristic evului mediu", susţine profesorul Ghaliune, citat de AFP şi preluat de Mediafax.

Un alt analist, Ghassan Salame, profesor de ştiinţe politice la Paris, este de părere că popoarele din ţările arabe au acceptat tirania ca fiind singura soluţie de după colonialism şi de aceea au acceptat să trăiască în astfel de regimuri decenii de-a rândul.
"Bourguiba (părintele independenţei tunisiene, care a guvernat ţara timp de 30 de ani n.n.) şi Boumedienne (un fost preşedinte al Algeriei, aflat la putere timp de 13 ani) duceau o viaţă austeră şi nu considerau statul proprietatea lor", arată Salame. În anii '70, s-a produs schimbarea, aceste regimuri începând "să plonjeze în neoliberalism pentru a-l deturna în favoarea lor şi a institui o guvernare coruptă, acaparând mari părţi din economie", amintesc analiştii. Ei arată că revoltele populare s-au născut din refuzul de a vedea o minoritate aflată la putere îmbogăţindu-se, în timp ce majoritatea trăieşte în sărăcie şi fără a avea drept de exprimare.

"Societăţile arabe erau pregătite să explodeze de ani buni şi, din întâmplare, scânteia s-a aprins în Tunisia, iar focul s-a extins în Egipt", afirmă Paul Salem, directorul Centrului Carnegie în Orientul Mijlociu, citat de AFP şi Mediafax. Salem observă un lucru remarcabil – şi anume faptul că "sloganurile care au determinat mii de persoane să acţioneze în Egipt şi Tunisia sunt drepturi ale omului şi ale cetăţeanului, democraţia socială şi justiţia economică". Este "un program democratic, şi nu ideologic", insistă Paul Salem, precizând totodată că aceste popoare nu vor accepta să fie conduşi şi de progeniturile actualilor lideri. "În ultimii 30 de ani, singura opoziţie reală faţă de regimurile autoritare era mişcarea islamică, dar mişcările din Egipt şi Tunisia au reuşit în doar câteva săptămâni ceea ce partidele islamice nu au putut să facă decenii la rând. (...) Acest lucru demonstrează că democraţia are în prezent o rezonanţă mai puternică decât islamismul, naţionalismul arab sau ideile de stânga", conchide Salem.

Proteste în Siria şi Yemen
Mişcările de Opoziţie din Siria cer, prin intermediul paginilor membrilor de pe Facebook, organizarea unor proteste masive, sâmbătă, împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, informează CNN, preluat de Mediafax. Se vor organiza proteste la Damasc, Aleppo, precum şi în alte oraşe, manifestanţii urmând să revendice standarde de viaţă mai bune, îmbunătăţirea drepturilor omului şi acordarea unei mai mari importanţe opiniei tinerilor. Tot pe Facebook a apărut o pagină pe care se face apel la organizarea, joi, în Yemen, a unor noi proteste.