x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Orban, în vizită în China. Premierul Ungariei s-a întâlnit cu Vladimir Putin și cu Xi Jinping

Viktor Orban, în vizită în China. Premierul Ungariei s-a întâlnit cu Vladimir Putin și cu Xi Jinping

de Redacția Jurnalul    |    17 Oct 2023   •   17:15
 Viktor Orban, în vizită în China. Premierul Ungariei s-a întâlnit cu Vladimir Putin și cu Xi Jinping

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cu președintele Chinei, Xi Jinping. Discuțiile separate au avut loc în China acolo unde Orban participă la Forumul Belt and Road, un plan lansat de Xi în urmă cu un deceniu, potrivit Reuters.

Președintele rus Vladimir Putin a purtat discuții în China, marți, cu premierul ungar Viktor Orban.

„În ciuda faptului că în condițiile geopolitice de astăzi, oportunitățile de menținere a contactelor și de dezvoltare a relațiilor sunt foarte limitate, cu toate acestea, nu poate decât să ne satisfacă faptul că relațiile noastre cu multe țări europene sunt menținute și dezvoltate. Una dintre aceste țări este Ungaria”, a spus Putin.

Anterior, Vladimir Putin s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping. De asemenea, Viktor Orban s-a întâlnit cu Xi, iar liderul chinez a spus că-l consideră pe premierul din Ungaria un „prieten”.

„Te considerăm un prieten. Ați susținut în mod activ construirea în comun a Belt and Road și ați contribuit la promovarea dezvoltării de înaltă calitate a cooperării Belt and Road”, i-a spus Xi lui Orban, potrivit Reuters.

Președintele chinez i-a mai spus lui Viktor Orban că ambele națiuni ar trebui să îmbunătățească relațiile.

Sub conducerea lui Orban, Ungaria s-a apropiat din ce în ce mai mult de China care a devenit un partener important în comerț și investiții. Acest lucru contrastează cu alte națiuni UE care încearcă să-și diversifice relațiile și să devină mai puțin dependente față de a doua economie din lume.

Orban se afla în vizită la Beijing pentru a participa la un forum din cadrul Inițiativei Belt and Road. Este vorba despre un plan ambițios lansat de Xi în urmă cu un deceniu, care își propune să construiască infrastructură globală și rețele energetice care să conecteze Asia, Africa și Europa.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Viktor Orban Putin xi jinping