x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin a aprobat transferul opozantului rus Alexei Navalnîi în Germania

Vladimir Putin a aprobat transferul opozantului rus Alexei Navalnîi în Germania

23 Oct 2020   •   08:37
Vladimir Putin a aprobat transferul opozantului rus Alexei Navalnîi în Germania

Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, otrăvit în luna august, a fost transferat pentru îngrijiri medicale în Germania cu acordul președintelui Vladimir Putin, transmite AFP.

"De îndată ce soţia acestui cetăţean mi s-a adresat, am ordonat imediat procurorului să verifice dacă este posibil ca el să părăsească ţara pentru a fi îngrijit", a spus acesta.

Navalnâi ar fi putut primi interdicția de a părăsi țara întrucât avea mai multe restricții în anumite dosare. 

El are 44 d e ani și a fost otrăvit cu neurotoxicul Noviciok în timpul unui zbor în Siberia. Ulterior a fost transferat la un spital din Berlin. Substanța ingerată a fost dezvoltată de armata rusă. 

Politicianul l-a acuzat în mod direct pe Vladimir Putin de atacul împotriva sa. Autoritățile de la Kremlin au negat. 

UE a aplicat sancțiuni împotriva mai multor înalți oficiali ruși. 

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia alexei navalnîi