La numai o zi de la vizita preşedintelui român la Chişinău, Vladimir Voronin a fost vizitat de ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin.
La numai o zi de la vizita preşedintelui român la Chişinău, Vladimir Voronin a fost vizitat de ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin. Serviciul de presă al Preşedinţiei moldovene anunţă că cei doi au făcut un schimb de opinii privind conflictul din Osetia de Sud, fără a menţiona poziţia exprimată de Voronin în legătură cu acest subiect. Comunicatul nu specifică nici la iniţiativa cărei părţi a avut loc întîlnirea. De notat că în cadrul întrevederii avute miercuri cu liderul de la Bucureşti, Traian Băsescu, Voronin a susţinut ideea ineficienţei actualei misiuni ruseşti de pacificare din zonele cu conflicte mocninde.