Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat astăzi că optează pentru renunţarea la vizele pentru cetăţenii români doar atunci când UE va liberaliza regimul de vize pentru populaţia ţării sale.
'Vizele vor fi excluse doar atunci când Republica Moldova va primi un accept similar din partea UE', a declarat Voronin, citat de Agerpres. El a precizat că va încerca să menţină această poziţie, cel puţin încă atâta timp cât va deţine funcţia de preşedinte.
El a reiterat că a discutat în contextul evenimentelor din aprilie cu Javier Solana în care s-a discutat despre liberalizarea regimului de vize 'pentru ca moldovenii să poată ajunge în Europa fără paşapoarte româneşti'.
Voronin a adus din nou acuzaţii României privind implicarea în protestele anticomuniste din aprilie, în cadrul conferinţei pe care o susţine în calitate de lider al Partidului Comuniştilor.
Republica Moldova a introdus regimul de vize pentru români începând cu 9 aprilie, acuzând-o de implicarea în evenimentele din aprilie. Acest gest a fost criticat de mai mulţi oficiali europeni.
Citește pe Antena3.ro