Vulcanul situat în regiunea indoneziană Yogyakarta a erupt în jurul orei locale 12.00 p.m. În zonă a fost observat un flux de lavă de 1,5 km, a anunțat agenția, potrivit Reuters.
Locuitorii din comunitatea din apropiere au fost avertizați să oprească orice activitate în zonele de risc aflate la cel mult șapte kilometri de crater, se arată în comunicatul agenției de gestionare a dezastrelor.
Merapi, cu o înălțime de 2.963 de metri, este unul dintre cei mai activi vulcani din Indonezia și se afla deja la al doilea cel mai înalt nivel de alertă din țară.
Un responsabil cu monitorizarea situației a declarat că niciun rezident nu a fost evacuat.
„Acest lucru a fost observat doar ca un eveniment punctual, au fost 5-6 avalanșe. În cazul în care acoperirea continuă să crească și distanța este mai mare de 7 kilometri, este posibil ca locuitorilor să li se recomande evacuarea", a precizat acesta.
Situată pe Cercul de Foc al Pacificului, Indonezia are mai mulți vulcani decât orice altă țară. Ultima erupție violentă a vulcanului Merapi a avut loc în 2010, provocând moartea a peste 350 de persoane.
(sursa: Mediafax)