x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vulcanul Agung a aruncat o coloană de cenuşă de 2 kilometri

Vulcanul Agung a aruncat o coloană de cenuşă de 2 kilometri

02 Iul 2018   •   09:08
Vulcanul Agung a aruncat o coloană de cenuşă de 2 kilometri

Vulcanul Agung din insula indoneziană Bali a expulzat luni o coloană de cenuşă la o înălţime de 2.000 de metri în atmosferă, potrivit unui oficial.

 

Erupţia a durat trei minute, iar cenuşa nu reprezintă un pericol iminent pentru cursele aeriene, a spus Sutopo Purwo Nugroho, purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor.

 Mai multe erupţii produse săptămâna trecută au determinat vineri închiderea aeroportului internaţional din Bali pentru 12 ore.

Zona de pericol pe o rază de patru kilometri de craterul vulcanului este menţinută în vigoare, iar gradul de alertă este cu o treaptă mai jos decât nivelul maxim.

Starea de alertă a fost ridicată la cel mai înalt nivel în data de 22 noiembrie când rezidenţii din apropiere au fost evacuaţi după două zile de erupţii. Nivelul a fost coborât la 10 februarie după ce vulcanul a înregistrat o reducere a activităţii.

Cele mai recente erupţii devastatoare ale vulcanului cu înălţimea de 3.031 de metri au avut loc în 1963 şi 1964 şi au provocat moartea a circa 1.200 de persoane.

Indonezia, care numără cel mai mare număr de vulcani activi din lume, este situată în Cercul de foc al Pacificului, o zonă de coliziune a plăcilor tectonice şi scenă a numeroase seisme şi erupţii vulcanice. AGERPRES

×
Subiecte în articol: vulcan agung bali coloana cenusa indonezia