WikiLeaks şi caracatiţa sa mediatică

Publicarea notelor diplomatice ame­ri­cane de site-ul WikiLeaks dezvăluie nu numai informaţii delicate din culisele Administraţiei SUA, dar şi as­pecte ale unei colaborări extrem de strânse dintre cele mai importante instituţii mass-media din întreaga lu­me şi organizaţia fondată de austr­a­lianul Julian Assange. Colaborarea adusă în discuţie de jurnaliştii de la Asso­ciated Press (AP), a căror anali­ză este preluată de site-ul news24.com, este una neconvenţională. De exemplu, potrivit înţelegerii, WikiLeaks poate elimina din notele diploma­tice, pe baza sugestiilor primite de la patru publicaţii partenere şi una independentă (Le Monde, El Pais, The Guardian, Der Spiegel şi, respectiv, The New York Times), anumite detalii (nume şi alte informaţii considerate sensibile).

New York Times a anunţat că va face publice aproximativ 100 de de­pe­şe diplomatice dintre cele 251.287 puse la dispoziţie de WikiLeaks. Tot­odată, celelalte patru publicaţii au căzut de acord să dezvăluie doar o parte din telegrame. "Publicăm doar ceea ce ne interesează. Nu vă pot spune despre ce proporţie este vorba, dar majoritatea acestor documente nu sunt de interes jurnalistic", a de­cla­rat, pentru AP, directorul edito­rial al Le Monde, Sylvie Kauffmann.

Ea a refuzat să vorbească despre mo­mentul şi felul în care redacţia sa a fost contactată de responsabilii WikiLeaks, dar a anunţat că site-ul de dez­văluiri nu va mai publica nici o in­formaţie din depeşe fără acordul par­tenerilor săi media. Potrivit lui Kauffmann, WikiLeaks şi partene­rii săi nu au semnat un contract pe hârtie şi nici nu au o înţelegere financiară privind publicarea telegramelor. Le Mon­de, El Pais, Der Spiegel, The Guar­dian şi, respectiv, The New York Times, precum şi partenerii acestora şi-au luat angajamentul verbal de a-şi face propria selecţie, pentru pu­blicare, a depeşelor şi, implicit, de a opri de la difuzare documentele considerate fără interes jurnalistic, a mai spus directorul editorial al Le Monde. Organizaţiile de presă au convenit să lucreze împreună, "punând la bă­taie", în total, 120 de jurnalişti, pentru a decide ce nume să fie eliminat din depeşele care urmau sau urmează să fie publicate. "Astfel, ne-am luat toate măsurile de precauţie. Uneori, anumite idei le discutăm între noi, dar şi cu celelalte publicaţii. Unul dintre noi are o anumită părere şi altul spune «Haide, vorbim aici despre un oficial de rang înalt, putem să îi păstrăm numele. Nu vor fi repercusiuni»", a adăugat directorul editorial al Le Monde.

Într-o discuţie online cu cititorii New York Times, directorul executiv al cotidianului, Bill Keller, spunea că re­dacţia sa a sugerat partenerilor săi me­dia şi organizaţiei WikiLeaks ce in­formaţii ar trebui să nu fie făcute pu­blice. Deşi New York Times şi or­ga­nizaţia condusă de Julian Assange nu au încheiat un parteneriat, ziarul american publicând depeşe oferite de cotidianul britanic The Guardian, WikiLeaks ţine cont de sfaturile re­dac­ţiei lui Keller, scrie AP. "Suntem cu totul de acord că transparenţa nu este un bine absolut. Libertatea presei include libertatea de a nu publica, iar noi acest tip de libertate îl practicăm destul de regulat", spunea atunci Keller.
Nu cu mult timp în urmă, Julian Assange a solicitat sprijinul am­ba­sa­do­rului SUA în Marea Britanie. Assan­ge dorea ca Washingtonul să-l ajute în secret pentru a afla ce anume tre­buie redactat din unele telegrame înainte de a fi făcute publice, scrie AP. Diplomatul a refuzat pe loc, ce­rându-i lui Assange să înapoieze "pro­prietatea furată". Imediat a reac­ţionat şi Departamentul american de Stat, care, prin vocea purtătorului de cuvânt PJ Crowley, a vorbit despre "gesthttp://www.ziare.com/orange/servicii/orange-lanseaza-asigurarea-pentru-telefon-si-serviciul-buy-back-976097ul necugetat şi laş al lui Assan­ge de a iniţia un dialog" cu SUA.

Aceste informaţii au ajuns la New York Times, redacţia cerând oficial Administraţiei SUA să determine implicaţiile documentelor pe care cotidianul american şi partenerii săi doreau să le publice. În timp ce Keller îi asigura pe cititori că NYTimes "nu este partener media al WikiLeaks şi că nu a primit documente de la Wiki­Leaks", din comentariile sale pu­blice reieşea că ziarul avea o legătură activă cu grupul lui Assange privind publicarea unor materiale şi luarea unor decizii referitoare la retragerea unor informaţii din depeşe, după cum a observat AP. Într-un email trimis agenţiei Associated Press, Keller scrie că a sfătuit WikiLeaks să renunţe la nume şi la alte detalii sensibile care apar în telegrame.

Deşi iniţial a anunţat că va dez­vă­lui lumii aproximativ 250.000 de depeşe diplomatice americane, ulterior WikiLeaks a revenit asupra acestui aspect şi a făcut publice doar o mică parte dintre notele secrete pro­mi­se (aproximativ 2.000 de tel­e­gra­me). "Au oferit publicului doar do­cumentele pe care le-am selectat noi", declară Sylvie Kauffmann. Cei cinci coloşi media au îndrumat totodată grupul WikiLeaks să aleagă anumite documente care să fie făcute publice şi să trimită unele depeşe, spre publi­care, către alte redacţii. Pe de altă parte, Le Monde, El Pais, Der Spiegel, The Guardian şi New York Times se pot folosi de anumite informaţii din telegramele ne­pu­blicate până la o anumită dată pentru a-şi construi propriile subiecte, arată AP.

De exemplu, cotidianul britanic The Guardian a publicat recent, pe baza unor depeşe diplomatice, un ar­ti­col despre asasinarea, prin otrăvire, a fostului spion rus Aleksander Litvinenko. Imediat, WikiLeaks a postat, pe site-ul său, trei depeşe pe acest subiect. De ce se asociază mass-me­dia cu o organizaţie care, în Statele Uni­te, face subiectul unei anchete pe­nale privind dezvăluirea unor in­formaţii secrete? – se întreabă Associated Press. Jurnaliştii agenţiei de ştiri au căutat răspuns la Institutul de jurnalism Poynter din St. Petersburg (Florida, SUA), de unde profesorul Kelly McBride a declarat: "În acest caz, organizaţiile media au parteneriate cu o organizaţie care, în mod evident, are alte valori". Această colaborare forţează, într-o anumită măsură, WikiLeaks să adopte anumite standarde jurnalistice, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum, a adăugat McBride.

La sfârşitul lunii trecute, pro­cu­ro­rul general al Statelor Unite, Eric Holder, declara că "există o anchetă penală în desfăşurare" în cazul dez­vă­luirilor de documente de către WikiLeaks. Holder a insistat, în discursul său, că aceste dezvăluiri pun în pe­ricol securitatea naţională a SUA, efor­turile diplomatice şi relaţiile Sta­te­lor Unite cu întreaga lume. Justiţia ame­ricană a promis că nu va trata WikiLeaks ca pe o organizaţie media care are dreptul la libertate de exprimare.

Parteneri vechi şi noi
Primii parteneri media ai WikiLeaks au fost Der Spiegel şi The Guardian şi, indirect, New York Times. Le Monde şi El Pais au intrat în ecuaţie mult mai târziu. Potrivit AP, agenţia Associated Press şi cotidianul The Washington Post au cerut acces la telegramele diplomatice, dar le-a fost refuzat din cauza aranjamentelor dintre cei cinci coloşi media. Potrivit Washington Post, WikiLeaks a contactat televiziunea CNN şi publicaţia Wall Street Journal, promiţând că le va pune la dispoziţie telegramele diplomatice şi cerând celor două redacţii să semneze un acord confidenţial prin care organizaţia lui Assange ar câştiga 100.000 de dolari dacă una dintre cele două instituţii de presă le va face publice înainte de termenul prestabilit. CNN şi Wall Street Journal au refuzat să semneze această înţelegere. Ultimii intraţi în cursa pentru ştirile oferite de WikiLeaks sunt publicaţiile Novaia Gazeta (Rusia) şi Aftenposten (Norvegia). Revista Novaia Gazeta, cunoscută pentru articolele sale critice la adresa politicienilor şi oamenilor de afaceri ruşi, a devenit partener oficial al WikiLeaks "pentru a dezvălui corupţia în rândurile înalţilor funcţionari ruşi", se arată într-un comunicat al redacţiei. Novaia Gazeta a plătit un preţ mult prea mare pentru materialele sale de presă – în perioada 2001-2009, patru dintre jurnaliştii săi fiind asasinaţi. La 22 decembrie, cotidianul norvegian Aftenposten a intrat în posesia celor 251.287 de note diplomatice americane asupra cărora au avut până acum exclusivitate Le Monde, El Pais, Der Spiegel, The Guardian şi New York Times. Directorul general al ziarului, Ole Erik Almlid, a refuzat să precizeze cum au ajuns depeşele în posesia sa şi a anunţat că redacţia va publica articole pe baza acestor documente, iar pe site-ul cotidianului nu vor apărea "niciodată, în nici o circumstanţă, telegramele în totalitate". "Ne vom folosi de aceste documente pentru a scrie articole pe subiecte care ni se par de interes pentru publicul nostru", a declarat Almlid Agenţiei France Presse.

Sursele WikiLeaks
Depeşele obţinute de WikiLeaks provin, potrivit lui Assange, de la informatori clasici, care raportează ilegalităţile unui sistem. Informaţiile sunt ob­ţi­nu­te pe mai multe căi. "Folosim o codificare avansată pentru a muta infor­ma­ţiile dintr-o parte în alta, pe internet, ca să ascundem urmele, le trecem prin jurisdicţii (ca Suedia sau Belgia) pentru a le oferi protecţie legală. Pri­mim informaţii prin poştă, codificate sau nu, le verificăm, ca orice redacţie, le aranjăm pentru publicare, ceea ce uneori poate fi destul de dificil, atunci când vorbim despre baze de date uriaşe, le publicăm şi apoi ne apărăm îm­po­triva atacurilor legale şi politice inevitabile", a declarat Julian Assange.

A rămas Assange fără bani?
"În ultima vreme ne confruntăm cu probleme tehnice şi de strângere de fonduri. De aceea, rata de publicare din ultimul timp a scăzut, în timp ce noi ne reactualizăm sistemul computerizat pentru a face faţă interesului public imens de care ne bucurăm. Aceasta e o problemă, deoarece, ca orice organizaţie la început de drum, suntem copleşiţi de dezvoltarea noastră", a declarat, într-un interviu, Julian Assange. "Primim o cantitate uriaşă de informaţii divulgate, de o importanţă capitală, însă nu avem suficienţi oameni care să proceseze şi să verifice aceste informaţii. (...) Trebuie să ne restructurăm ca să avem oameni care să poată lucra în chestiuni de cel mai înalt grad de securitate naţională şi cu situaţii de o mai mică importanţă", a adăugat fondatorul WikiLeaks. Pe site-ul WikiLeaks sunt postate aproximativ 2.000 de depeşe, dar organizaţia le-a oferit partenerilor săi de presă toate cele 251.287 de telegrame diplomatice pe care le avea în posesie.