x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Xi Jinping: China nu vrea să exercite dominaţie în Asia de Sud-Est

Xi Jinping: China nu vrea să exercite dominaţie în Asia de Sud-Est

22 Noi 2021   •   21:30
Xi Jinping: China nu vrea să exercite dominaţie în Asia de Sud-Est
Sursa foto: Agerpres

China nu vrea să exercite dominaţie asupra Asiei de Sud-Est şi nu va intimida vecinii mai mici, afirmă preşedintele Xi Jinping, în contextul tensiunilor generate de disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud, informează agenţia Associated Press.

"China se opune în mod determinat abordărilor hegemonice şi politicilor de forţă şi ar vrea să menţină relaţii de prietenie cu vecinii, pentru stimularea păcii regionale. China nu va încerca să exercite hegemonie sau să intimideze ţări mai mici", a declarat Xi Jinping într-un discurs rostit luni la o reuniune în format virtual a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Afirmaţiile au fost făcute la câteva zile după ce ambarcaţiuni militare chineze au fost implicate într-un incident cu două nave filipineze, în Marea Chinei de Sud.

Administraţia de la Beijing este criticată frecvent de Statele Unite pentru activităţile militare din Marea Chinei de Sud, unde există litigii teritoriale cu Malaysia, Vietnam, Brunei şi Filipine.

La rândul său, China critică frecvent activităţile militare americane în Asia. Beijingul este profund nemulţumit de parteneriatul de securitate semnat recent de Australia, Marea Britanie şi Statele Unite (AUKUS).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Xi Jinping