"Cu privire la criza ucraineană, China a fost întotdeauna de partea păcii, iar poziţia sa fundamentală este de a promova un dialog al păcii. Dialogul şi negocierea sunt singura cale de ieşire din conflictul cu Federația Rusă" , l-a îndemnat liderul de la Beijing pe șeful statului ucrainean, în prima discuție de la începutul invaziei ruse.
Totodată, reprezentanți speciali chinezi vor fi trimiși la Kiev pentru a discuta despre rezolvarea crizei.
"China se va concentra asupra promovării convorbirilor de pace şi va face eforturi pentru o încetare a focului cât mai curând posibil, a spus Jinping.
Totodată, Zelenski spune că discuția a fost "lungă şi semnificativă" și speră într-o "creştere puternică a dezvoltării relaţiilor bilaterale" între Kiev şi Beijing.
Beijingul a prezentat un document în 12 puncte privind rezolvarea conflictului ruso-ucrainean, care a fost însă respins de aliații Kievului.
China și Rusia și-au intensificat cooperarea în toate domeniile de activitate iar Beijingul a refuzat să se supună presiunilor occidentale și nu a condamnat invazia din Ucraina. Cu toate acestea, nici nu a recunoscut anexarea de către Moscova a celor patru regiuni din sudul Ucrainei și nici anexarea Crimeei din 2014.