Zece lecţii din viaţa de europarlamentar

Ce face un europarlamentar şi la ce foloseşte el? Un reporter politic de la BBC, Brian Wheeler, a trăit o săptămână ca membru al Parlamentului European (PE) pentru a afla răspuns la această întrebare. A fost "umbra" tuturor europarlamentarilor britanici şi a aflat zece lucruri importante.

1. E viaţă, dar nu aşa cum o ştim noi
A trăi în Parlamentul European este ca într-un film ştiinţifico-fantastic din anii 1960. O viziune antiseptică a viitorului, în care toate războaiele au încetat. Criticii PE spun că  viaţa de  aici ar putea fi descrisă ca "ruptă de realitate". Dar pentru reporterul obişnuit cu scările şi coridoarele patinate de vreme de la Palatul Westminster, lifturile de sticlă şi căile de acces largi din clădirea Louise Weiss constituie un contrast interesant. Poate că arhitecţii au dorit să facă o analogie cu însuşi proiectul european - vezi unde vrei să ajungi dar îţi trebuie eforturi îndelungate pentru a atinge ţinta.

2. Terminologia poate fi năucitoare
Odată sosit la Parlamentul European, sunt câteva cuvinte de învăţat. Acestea sunt Hemiciclu, numele sălii de dezbateri, rapporteur, acel europarlamentar responsabil cu redactarea unui raport referitor la o nouă lege, şi quaestor (chestor), un cuvânt de pe vremea romanilor. Înseamnă "omul care pune întrebări".  La Bruxelles şi la Strasbourg, chestori sunt şase europarlamentari seniori care reprezintă interesele altora în faţa autorităţilor parlamentare. Dar cuvântul favorit reporterului de la BBC este trialog. Acesta se referă la discuţii informale trilaterale între reprezentanţi-cheie ai Parlamentului, Comisiei şi Consiliului când se constată un blocaj în privinţa unui anumit act legislativ, discuţii care se desfăşoară înainte de comitetul formal de conciliere.

3. Europarlamentarii au mai multă putere decât credem
Reporterul a aflat repede că cea mai bună metodă de a irita un europarlamentar este de a spune despre eurodeputaţi că doar "ştampilează", avizează legislaţia UE. Parlamentul are mult mai multă putere decât acum zece ani, când chiar suporterii lui spuneau că este doar ceva mai mult decât un loc de discuţii.

4. Majoritatea membrilor PE urăsc să meargă la Strasbourg
Reporterul BBC ar dorit să primească o liră sterlină pentru fiecare dată când a auzit europarlamentarii plângându-se că trebuie să se ducă la Strasbourg. Nu pentru că aceştia ar avea ceva împotriva locului, ci este neplăcere în faţa obligaţiei de a pleca din Bruxelles de 12 ori pe an şi de a muta toate hârtiile şi personalul într-o altă ţară pentru patru zile. Eurodeputaţii descriu această mutare drept o mare risipă de bani şi timp, mai ales când există o Cameră în Bruxelles. Au existat diferite încercări în decursul anilor de a pune capăt acestui sistem, dar este "gravat" în Tratatul UE şi astfel e greu de întrezărit că va înceta curând.

5. Compromisul nu este un cuvânt urât
Din perspectiva britanică, potrivit căreia cuvântul Parlament este legat de două rânduri opuse de bănci verzi şi ciocniri furioase, PE este "un animal" neobişnuit. Nu există partid de guvernământ, nici opoziţie, iar dezbaterile pot fi câteodată la fel de vii ca într-o zi obişnuită din Camera Comunelor, dar fără aceeaşi adversitate. Asta nu e rău, ar spune unii. Întrucât votul asupra unei chestiuni nu are loc până în ziua următoare dezbaterii, nu au sens marile cuvântări. Eurodeputaţii trebuie să înveţe să lucreze cu politicieni din alte ţări şi acest lucru cere o abordare "mai consensuală". Se ajunge deseori ca europarlamentarii să voteze împotriva liniei partidului lor. Totuşi, e mai bine aşa. Altfel, UE ar fi condusă numai de birocraţi nealeşi.

6. Dezbaterilor le lipseşte umorul
Fapt deloc surprinzător: e greu să faci o glumă care să poată fi tradusă bine în 22 de limbi. Ceea ce lipseşte este umorul de acasă care reuşeşte să aducă puţină viaţă în dezbateri şi statistici insipide.

7. Deputaţii britanici dau mai puţin socoteală decât deputaţii europeni
Reprezentarea proporţională introdusă pentru alegerile europarlamentare din Marea Britanie în 1990 a fost o lovitură pentru partidele mai mici. Dar sistemul pe liste folosit în Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia a rupt legătura dintre aleşi şi circumscripţii. În acest sistem, votăm mai curând pentru un partid decât pentru un anume candidat. Drept rezultat, foarte puţini aleşi mai ţin legătura cu alegătorii. 

8. Europarlamentarii britanici se simt deseori ca cetăţeni de categoria a doua
Eurodeputaţii britanici din toate partidele se plâng de faptul că PE primeşte prea puţină atenţie din partea presei din Marea Britanie şi vorbesc cu invidie despre interesul de care PE se bucură în mass media din alte ţări europene. Europarlamentarii britanici par avea un statut inferior în propiul partid în comparaţie cu omologii lor provenind din alte ţări europene. Mulţi politicieni britanici de vârf şi-au început cariera în Europa, alţii şi-au încheiat-o acolo, dar în majoritatea cazurilor au sfârşit în relativă obscuritate. E greu de imaginat că un europarlamentar britanic poate deveni un candidat serios la conducerea unuia din marile partide ale ţării, aşa cum se întâmplă deseori în alte state de pe continent.

9. Puţini cetăţeni ştiu cum funcţionează PE
Multe dintre reglementările care ne afectează viaţa, de la directiva timpului de lucru la tarifele de telefonie mobilă, provin de la Uniunea Europeană. Dar chiar lobbyiştii şi jurnaliştii, care iau leafă pentru aceasta, au o dificultate când e vorba despre funcţionarea PE şi a celorlalte instituţii UE. Ştim însă că, atunci când legislaţia europeană ajunge la parlamentul naţional, este prea târziu pentru a mai face ceva. De multe ori, lobbyiştii vorbesc fără folos cu europarlamentarii din partidele din ţara respectivă, deoarece trebuiau să se adreseze grupurilor politice transnaţionale, raportorilor sau chiar raportorilor din umbră. În multe cazuri, aceştia deţin puterea reală la Bruxelles şi Strasbourg.

10. Încă este prea devreme a spune...
O idee deseori exprimată de europarlamentari de toate convingerile este aceea potrivit căreia este o minune că PE funcţionează. Faptul că 27 de ţări - mai ales acelea cu o istorie sângeroasă de lupte unele cu altele - lucrează împreună pentru un scop comun este un lucru care trebuie apreciat. Pacea între statele membre este justificarea definitorie a Uniunii Europene. Totuşi, este prea devreme a spune...