Ambasadoarul Olandei la Bucuresti, Stella Ronner-Grubacic, a mers la sediul Ministerului de Justiție, în contextul în care guvernul va adopta ordonanta de urgenta pentru modificarea Codurilor Penale.
"Această întâlnire face parte din dialogul regulat pe care îl am cu ministrul Justiției. Știm că există discuții despre una sau mai multe ordonanțe de urgență, am avut cu ministrul o întâlnire reușită, mulțumitoare pe tema acelor ordonanțe, și i-am împărtășit ministrului îngrijorările noastre și aș lăsa subiectul așa. Îngrijorările se referă la o ordonanță despre care am auzit că ar putea fi adoptată poate astăzi sau mâine și care vizează amendamente aduse Codului Penal. Dar asta nu este nimic nou. Noi ne-am mai exprimat îngrijorările și, în trecut, este parte a unui dialog continuu, am avut deja câteva întâlniri și discuții nu numai cu ministrul Justiției" a declarat ambasadorul Olandei la București.
ANTENA 3