x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat din Calafat care a amenințat online cu moartea un polițist, arestat

Bărbat din Calafat care a amenințat online cu moartea un polițist, arestat

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2023   •   19:40
Bărbat din Calafat care a amenințat online cu moartea un polițist, arestat
Sursa foto: ThinkstockPhotos

Polițiștii din Calafat, județul Dolj, au făcut percheziții pentru a căuta un bărbat care a amenințat online un polițist. În urma descinderilor, bărbatul a fost arestat.

Poliţişti din cadrul Poliției municipiului Calafat, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, au pus în executare, vineri, trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiu.

Investigațiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

„În fapt, un bărbat de 44 de ani, din localitate, este bănuit că în seara zilei de 25 iulie, prin intermediul unei rețele de socializare, ar fi adresat amenițări cu moartea unui polițist din cadrul Poliției Municipiului Calafat. Cu ocazia perchezițiilor desfășurate, la unul dintre imobile a fost găsit un pistol, acesta fiind ridicat pentru expertizare, bărbatul de 44 de ani fiind condus la audieri”, transmite Poliția Dolj.

În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: arestare amenintare politist