x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol, depistat în Sectorul 5

Bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol, depistat în Sectorul 5

de Redacția Jurnalul    |    16 Ian 2025   •   11:26
Bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol, depistat în Sectorul 5

Un bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol în formă continuată, care se sustrăgea executării pedepsei, a fost prins la o adresă din Sectorul 5.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale au depistat un bărbat urmărit național. Pe numele bărbatului, Judecătoria Sectorului 2 a emis, la data de 3 decembrie 2024, un mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condamnat la 15 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

Astfel, în urma activităților efectuate de oamenii legii, bărbatul a fost depistat la o adresă din Sectorul 5.

Cel în cauză a fost încarcerat într-un penitenciar din Capitală.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inchisoare viol condamnat