x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie  Birchall a comis-o în COMS

 Birchall a comis-o în COMS

de Dan Constantin    |    19 Sep 2019   •   11:38
 Birchall a comis-o în COMS

Poziția ministrului Justiției, Ana Birchall, incertă în interiorul Guvernului, devine explozivă pentru stabilitatea instituțiilor din sistemul juridic. Birchall a reușit să deturneze ședința de plen a CSM, aducând în discuție concluziile preliminare ale unui „grup de lucru interministerial”. Aceste concluzii au susținut, potrivit intervențiilor repetate ale Anei Birchall, un punct de vedere majoritar, că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție nu poate funcționa în forma actuală. Votul pentru amânarea validării concursului pentru șefia SIIJ și a posturilor de execuție, puncte aflate pe ordinea de zi, a trecut cu 10 PENTRU și 9 NU, Birchall anunțând mândră că a contribuit la decizia amânării, deci și-a dezvăluit secretul propriului vot, previzibil de la o poștă. Dar comentariile după ședința furtunoasă din plen, ale cărei dezbateri au fost posibil de vizionat până la punctul când tensiunea dădea în clocot, au continuat. A produs nedumerire invocarea așa-numitului „grup interministerial de lucru, condus de Birchall”, ceea ce duce automat la ideea unui consens în interiorul guvernului pentru a desființa SIIJ, deci a anula o prevedere din Legile Justiției în baza căreia s-a înființat secția. Adică, în consecință, Birchall era mandatată de premierul Viorica Dăncilă să anunțe în CSM „bomba”. Până la a avea punctul de vedere al premierului, vedem însă că ministrul Justiției nu a condus niciun „grup interministerial”, ci venea în ședința de plen după o reuniune a Consiliului pentru Management Strategic (COMS), structură de lucru care nu reunește reprezentanți ai altor ministere. Birchall și-a făcut vânt cu coada, și a mințit prin omisiune, uitând să precizeze unde s-au format „opiniile majoritare”. Comunicatul postat pe site-ul ministerului precizeză că în 17 septembrie, Birchall a condus o reuniune a COMS. Reuniunea a fost aboi coborâtă în fraza următoare a comunicatului la gradul de „întrevedere” la care au participat reprezentanți ai instituțiilor membre ale COMS - Ministerul Justiției, CSM, ÎCCJ, Parchetul de pe lângă ÎCCJ. Între subiectele luate în discuție la întrevedere s-a aflat „stadiul analizei grupului de lucru interinstituțional privind recomandările GRECO, MCV și Comisiei de la Veneția. Deci, grupul „interministerial” devine „interinstituțional”, ceea ce este cu totul altceva. Birchall nu a anunțat și cine a participat la COMS din partea CSM, pentru că membrii plenului aflau în premieră „orientările majoritare” din COMS, format de consultare din care fac parte! 

 

×
Subiecte în articol: Ana Birchall