Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat marţi, referindu-se la recomandările din rapoartele GRECO despre România, că "este nevoie să respecţi regulile atunci eşti într-un club".
Ministerul Justiţiei va publica marţi, la ora 11,00, cele două rapoarte ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) privind România.
Întrebată de jurnalişti dacă recomandările din rapoartele GRECO ar trebui să fie obligatorii, Birchall a spus: "Dumneavoastră ştiţi că atunci când, ca regulă generală, eşti într-un club, ca să spun aşa, e nevoie să respecţi regulile. Pe recomandările din raportul GRECO permiteţi-mi să mă pronunţ după ce vor fi publicate".
Rapoartele vor fi publicate simultan, în limbile română şi engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiţiei (www.just.ro) şi GRECO (www.coe.int/greco).
Percepţia publică privind nivelul scăzut al corupţiei în unele ţări poate conduce la subestimarea necesităţii unor măsuri de combatere a acestor practici, se arăta în raportul anual publicat, pe 25 iunie, de GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei.
"Corupţia are consecinţe devastatoare pentru drepturile omului, democraţie şi statul de drept. În general, statele noastre membre au făcut progrese pentru a pune în practică măsuri de prevenire şi combatere a corupţiei, dar trebuie făcut mult mai mult. Recomandările GRECO nu sunt opţionale. Guvernele, parlamentarii şi alte autorităţi naţionale trebuie să-şi arate angajamentul în combaterea corupţiei prin implementarea integrală a recomandărilor GRECO'', declara secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. AGERPRES