x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR judecă marți conflictul dintre Parlament și Guvern pe tema moțiunii de cenzură

CCR judecă marți conflictul dintre Parlament și Guvern pe tema moțiunii de cenzură

28 Sep 2021   •   08:55
CCR judecă marți conflictul dintre Parlament și Guvern pe tema moțiunii de cenzură

Conflictul dintre Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură este judecat de Curtea Constituțională a României (CCR), marți, la trei zile după Congresul PNL, în care a fost ales președinte premierul în funcție, Florin Cîțu.

Conflictul juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, sesizat de Guvern privind modul în care Parlamentul a declanşat moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR împotriva Cabinetului Florin Cîțu este judecat, marți, de CCR.

Guvernul a acuzat că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Guvernul a cerut CCR să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului.

Executivul a cerut CCR să constate că, atât sub aspectul condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură, cât şi sub cel al obligaţiei comunicării acesteia către Guvern la data depunerii împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură.

 

(sursa: Mediafax)

×