x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie „Cine-a tras în noi, după 22?” Procurorii răspund la 27 de ani de la revoluție

„Cine-a tras în noi, după 22?” Procurorii răspund la 27 de ani de la revoluție

03 Noi 2016   •   23:00
„Cine-a tras în noi, după 22?” Procurorii răspund la 27 de ani de la revoluție

Pentru prima dată după ’89, procurorii își îndreaptă ancheta asupra conducerii așa-zis „emanate” de Revoluție, acuzând-o de fapte extrem de grave: crimă, fapte inumane, întemnițare abuzivă. Procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus în dosarul Revoluţiei extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracţiunii contra umanităţii, a anunţat ieri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, noua conducere politică şi militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i şi k Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal", informează Parchetul General.

Fabricarea unui război civil, pentru legitimarea noilor lideri

Potrivit procurorilor, incidentele armate produse într-un număr mare de localităţi indică faptul că s-a acţionat după un plan prestabilit, ce avea drept obiectiv preluarea puterii de către noi lideri şi legitimarea acestora.

„Situaţia premisă a infracţiunii contra umanităţii referitoare la existenţa unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localităţi în care au avut loc incidente armate cu consecinţele menţionate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui «război civil» în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui «război» psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime", se arată în comunicat.
Potrivit anchetatorilor, cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la cele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul ţării, conform dispoziţiilor reţinute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.

×