O învăţătoare de la Şcoala gimnazială nr. 2 "Viceamiral Ioan Murgescu", din localitatea Valu lui Traian, acuzată de mama a doi gemeni că îi bate pe copiii săi la şcoală, este anchetată de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.
Potrivit poliţiştilor constănţeni, "la data de 18.02.2016 , la ora 11,30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Valu lui Traian au fost sesizaţi de către mama a doi gemeni, fată şi băiat, cu privire la faptul că cei doi copii ai săi au fost agresaţi în incinta instituţiei de învăţământ, în perioada septembrie 2015 - 16.02.2016, în mod repetat, de către un cadru didactic din cadrul Scolii nr. 2 Valu lui Traian", în acest caz întocmindu-se dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.
Potrivit conducerii unităţii de învăţământ, o reclamaţie a fost depusă şi la şcoală, pe 17 februarie, în urma căreia s-a întrunit Consiliul de administraţie şi a fost stabilită o comisie de cercetare. În urma constatărilor comisiei, se va decide dacă dascălul este vinovat de cele sesizate, iar dacă situaţia o va impune se va stabili şi ce sancţiune va fi aplicată. AGERPRES