„Admite contestaţia formulată de contestatorul C.C.C......... împotriva sentinţei penale nr. 1337/19.07.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în data de 22.08.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, păotrivit minutei publicată de Tribunalul Argeș.
În iunie 2014, poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".
Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor, spun procurorii.
"Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constatat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş", notează procurorii în rechizitoriu.
Anchetatorii au precizat că, în noaptea în care Cioacă ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul celor doi se afla în apartament.
Probele criminaliştilor, prelevate din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge identificate cu un aparat special şi prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei. De asemenea, în octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov au fost găsite uniforma de poliţist a lui Cioacă, precum şi alte obiecte ale acestuia şi ale avocatei.
Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui.
(sursa: Mediafax)