x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Curtea Constituțională, sesizată pe legea prin care personalul ANI primește spor de până la 25%

Curtea Constituțională, sesizată pe legea prin care personalul ANI primește spor de până la 25%

de Redacția Jurnalul    |    21 Mar 2023   •   18:00
Curtea Constituțională, sesizată pe legea prin care personalul ANI primește spor de până la 25%

Parlamentarii USR și Forța Dreptei au sesizat Curtea Constituțională pe legea prin care personalul ANI primește spor de până la 25% pentru suprasolicitare neuropsihică, adoptată săptămâna trecută. Semnatarii invocă încălcarea principiului bicameralismului.

„Nicio săptămână fără câte o încercare de creștere a veniturilor pentru câte o instituție publică. Toate fără nicio logică, fără criterii de performanță, fără să știm cât ne costă și, mai ales, de ce? Această nouă încercare a coaliției scumpirilor este neconstituțională și ne așteptăm ca CCR să emită o decizie în consecință”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

USR critică faptul că, pentru a putea majora cu până la 25% salariile angajaților de la Agenția Națională de Integritate, PSD-PNL a folosit un proiect de lege care se referea la salarizarea directorului de extensie universitară, „doar că amendamentul privind sporul de suprasolicitare neuropsihică a fost introdus după adoptarea legii de către Senat”.

„Prin urmare, în sesizarea depusă la CCR, USR și Forța Dreptei invocă încălcarea principiului bicameralismului. Totodată, este invocată încălcarea principiului legalității, în condițiile în care propunerea legislativă votată este nejustificată și nefundamentată, iar expunerea de motive (adică, documentul de fundamentare) este atât formală, cât și substanțial neconformă din perspectiva normelor de tehnică legislativă. Mai trebuie menționat că noul spor se adaugă celor două aplicate deja în ANI: spor pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate (15%) și spor pentru condiții vătămătoare”, potrivit comunbicatului de presă.

 

(sursa: Mediafax)

×