x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dâmboviţa: Fostul deputat Ion Stan, condamnat pentru trafic de influenţă, a fost eliberat condiţionat

Dâmboviţa: Fostul deputat Ion Stan, condamnat pentru trafic de influenţă, a fost eliberat condiţionat

03 Noi 2016   •   11:45
Dâmboviţa: Fostul deputat Ion Stan, condamnat pentru trafic de influenţă, a fost eliberat condiţionat

Fostul deputat de Dâmboviţa Ion Stan, condamnat la doi ani pentru trafic de influenţă, a fost eliberat condiţionat, miercuri seara, din Penitenciarul Găeşti. 

''A fost eliberat miercuri seara târziu din penitenciar'', a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Găeşti, Florin Ispas. 

La sfârşitul lunii septembrie, Judecătoria Găeşti a dat soluţie favorabilă cererii de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti pentru Ion Stan. Decizia nu era definitivă şi a fost contestată. Următorul termen a fost pe 2 noiembrie. 

Deputatul PSD Ion Stan a fost condamnat definitiv în ianuarie 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, el fiind acuzat că a primit bani în timpul campaniei electorale din 2012 de la oameni de afaceri în schimbul înlesnirii câştigării unor contracte cu statul. 

Potrivit DNA, în perioada 12 - 14 noiembrie 2012, Ion Stan a solicitat unui denunţător 130.000 lei, bani destinaţi achiziţionării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare. 

"Inculpatul Stan a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător. În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, inculpatul Stan a primit, prin intermediul şoferului său, Florin Sarca, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare (în total 60.000 lei) o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală", susţineau procurorii. 

De asemenea, în perioada mai-noiembrie 2009, Ion Stan, având funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD, în baza unei pretinderi anterioare, a primit, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 lei. 

"În schimb, inculpatul l-a lăsat pe denunţător să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari, respectiv primari ai unor localităţi din judeţul Dâmboviţa, astfel încât ar putea să determine acele primării să încheie contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunţător", mai afirma DNA. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ion stan