x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus fără permis în mod repetat

Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus fără permis în mod repetat

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2023   •   17:30
Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus fără permis în mod repetat
Sursa foto: sptfm.ro

Fostul mijlocaș de la Dinamo și Rapid, Dănuț Lupu (56 de ani), a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare, pentru că a condus de mai multe ori fără permis. Decizia nu este definitivă, iar fostul internaţional român a anunţat că va contesta decizia.

Dănuţ mărturisește că regretă că a condus fără permis, dar a spus că ar repeta gestul dacă ar fi o problemă de sănătate.

Conform gândul.ro, Lupu nu mai are permis de 20 de ani. Acesta a încercat de mai multe ori să îl ia, dar a picat de mai multe ori la proba teoretică. În 2001, Dănuţ Lupu a fost prins la volan cu o alcoolemie mult peste limită, iar magistraţii au decis să îi anuleze documentul..

„Nu știu, nu pot să vă spun eu lucrul ăsta. De aia sunt avocați, nu? Da, în primul rând regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur și simplu mă duceam la spital. Îmi era rău, și martorii au declarat același lucru. Acum, știți cum e în viață, chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate… Până la urma urmei e greșeala mea. (Ați schimba lucrurile dacă ați putea da timpul înapoi?) Nu, pentru că eu cred că sănătatea fiecărui om e mai importantă ca orice. Vă dați seama că vin după un H1N1, după COVID, am avut probleme și cu inima. Mergem înainte, n-avem ce să facem”, a spus Dănuţ Lupu pentru sursa mai sus citată.

„Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante rezultă că, la data de 30.07.2020,  în jurul orei 11:40, organele de poliție din cadrul IPJ Ilfov, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic autoturismul marca Volvo. Cu această ocazie, organele de poliție au constatat că inculpatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, se arată în motivarea deciziei Magistraților Judecătoriei Cornetu.

Potrivit sursei citate, apelul lui Dănuţ Lupu se va judeca pe 7 iunie.

×
Subiecte în articol: danut lupu condamnat închisoare