x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie De ce a fost trimis în judecată Călin Popescu-Tăriceanu

De ce a fost trimis în judecată Călin Popescu-Tăriceanu

08 Iul 2016   •   19:14
De ce a fost trimis în judecată Călin Popescu-Tăriceanu

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu avea o relație apropiată cu omul de afaceri Tal Silberstein și cu Dan Andronic, participând la evenimente personale sau petrecând concediile împreună - aceste date reieșind din probele administrate în cauză, contrar declarațiilor susținute de șeful Senatului, se arată în rechizitoriul prin care liderul ALDE a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, în dosarul privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa.

 

Procurorii DNA precizează că, audiat în calitate de martor, Tăriceanu a dat declarații mincinoase și nu a spus tot ce știa, afirmațiile sale fiind contrazise de cele ale altor martori sau suspecți audiați.

"Astfel, acesta a declarat necorespunzător adevărului că nu a avut cunoștință de activitatea lui Silberstein Tal, Truică Remus și asociații acestora în grupul infracțional vizând achiziționarea drepturilor succesorale ale lui Al României Paul Philippe în România; (...) că nu a discutat cu Truică Remus despre taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor obținute de Al României Paul, negând orice legătură și orice întâlnire cu acesta, precum și faptul că ar fi cunoscut orice aspect legat de dobândirea și valorificarea bunurilor revendicate de Paul Al României; că nu are relații apropiate și nu a păstrat legătura cu Andronic Dan Cătălin și Silberstein Tal, cu care s-a întâlnit doar sporadic și nu a avut relații comerciale cu acesta din urmă și nici nu știa că are societăți care se ocupă de activități economice în afara consultanței politice, aflând din presă urmare a comunicatelor DNA despre acest dosar; că nu a avut o relație apropiată cu Marcovici Marius Andrei, ascunzând totodată că are cunoștință de relația apropiată a acestuia cu Tal Silberstein; că nu l-a prezentat sau introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România. Aceste declarații ale martorului sunt aspecte necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de declarațiile altor martori sau suspecți audiați", se precizează în rechizitoriu.

Procurorii anticorupție arată că Tal Silberstein și Dan Andronic au prestat servicii de consultanță politică pentru Tăriceanu, care a candidat la alegerile parlamentare din anul 2008 pentru Camera Deputaților într-un colegiu electoral din județul Ilfov.

"Dacă între Popescu Tăriceanu și Andronic exista o relație de prietenie la acel moment, care dura deja de mai mulți ani (din anul 2005 sau 2006), (...) prin intermediul acestuia, dar și urmare a contractului de consultanță politică derulat, s-a realizat și legătura apropiată între Tal Silberstein și inculpat, legătură care durează și la momentul actual", spun anchetatorii.

Conform rechizitoriului, Tăriceanu a declarat că nu are relații apropiate cu cei doi și că nu a păstrat legătura cu ei, însă procurorii arată că, în 2008, Tal Silberstein a fost văzut în repetate rânduri la Guvern vizitându-l pe premierul de atunci Călin Popescu-Tăriceanu, "vizite nejustificate prin prisma activității prim-ministrului".

"Precizăm că la momentul respectiv Tal Silberstein și asociații săi din grupul infracțional făceau demersuri asidue pentru a obține, prin corupție, bunuri revendicate de Al României Paul Philippe, iar în această activitate (...) s-a prevalat de legătura cu primul-ministru, afirmată prin prisma faptului că atât Silberstein, cât și Marcovici lucrează ca și consilieri ai acestuia", explică DNA.

În declarația dată ca martor, Tăriceanu a ascuns acest aspect, sensul celor afirmate de el fiind acela că nu a avut o relație persoană cu Tal Silberstein, care a lucrat doar pentru partid — PNL — și nu pentru el personal.

"Din probele dosarului a rezultat că după alegerile generale din anul 2008 contractul dintre firma lui Andronic Dan Cătălin și (...) a încetat și din cauza faptului că inculpatul Popescu Tăriceanu a fost înlocuit la conducerea partidului, dar contrar declarațiilor inculpatului, relația lui cu Andronic și Tal Silberstein a rămas în continuare una apropiată, Popescu Tăriceanu participând la evenimente personale sau petrecând concediile împreună. Din (...) a rezultat, de asemenea, că inculpatul Popescu Tăriceanu Călin a menținut o relație apropiată și cu Dan Andronic, chiar după încetarea colaborării acestuia din urmă cu (...), cei doi întâlnindu-se frecvent, petrecând concedii împreună, astfel că declarația inculpatului în calitate de martor a fost mincinoasă, acesta susținând nereal că nu a avut astfel de întâlniri după anul 2008, când a început colaborarea lui Andronic Dan și Tal Silberstein cu fostul președinte (...)", susține DNA.

Totodată, Tăriceanu a negat că ar avea cunoștință de orice fel de afaceri derulate de Tal Silberstein în România, cu excepția celei de consultanță politică, declarația fiind una mincinoasă pentru că cei doi s-au întâlnit în repetate rânduri pentru afaceri, după ce acestuia i-a expirat mandatul de premier, potrivit DNA.

"Rezultă că declarația inculpatului Popescu Tăriceanu Călin a fost mincinoasă și prin aceea că a negat că ar avea cunoștință de orice fel de afaceri derulate de Tal Silberstein în România, cu excepția celei de consultanță politică, în condițiile în care din (...) rezultă că acesta din urmă a apelat și s-a întâlnit cu inculpatul în repetate rânduri după ce acestuia i-a încetat mandatul de prim-ministru (...), pentru afaceri, rezultând indicii ca cei doi să fie chiar parteneri în alte domenii decât cel investigat în dosarul 259/P/2015", se mai arată în rechizitoriu.

AGERPRES

×