Banii pe care Sorin Blejnar i-ar fi primit în schimbul traficului de influenţă pentru o firmă IT au trecut prin conturile unor firme-fantomă specializate în tranzacţii de tip evazionist, ai căror asociaţi sunt cetăţeni arabi, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a fostului şef al ANAF.
"Din raport mai rezultă că suma de 13.172.520 lei, reprezentând un procent de 20,46% din valoarea totală achitată de ANAF, în virtutea celor două contracte, a fost redirecţionată prin conturile bancare ale unor firme folosite în efectuarea de tranzacţii de tip evazionist, în virtutea unor documente fiscale cu un conţinut nereal, scopul final al acestor procedee şi manopere fiind acela de a retrage sumele de bani în numerar, în acest sens fiind folosit un lanţ de societăţi comerciale tip fantomă, (...) toate din Bucureşti, ai căror asociaţi, de regulă, sunt cetăţeni arabi, în anumite cazuri aceştia fiind cooptaţi în firmă după data redirecţionării sau retragerii sumelor de bani în cauză", se arată în referat.
Procurorii au apreciat că faptele pentru care este cercetat Sorin Blejnar sunt grave şi se impune ca acesta să fie arestat preventiv.
"Pe baza evaluării gravităţii faptelor, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestora (...), a cuantumului sumei acceptate şi primite (...), precum şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia (înalt funcţionar al statului la data săvârşirii faptei, cercetat în trecut pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat, cauze aflate în prezent pe rolul instanţelor de judecată) se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică", se menţionează în referat.
Luni, fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost reţinut de procurorii DNA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice pe care o conducea.
"Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca aceşti să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi ceilalţi funcţionari implicaţi în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive", se precizează într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.
Lui Sorin Blejnar i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, urmând să fie prezentat marţi la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.